Eveniment
Rezultatele admiterii la UAB, sesiunea de toamnă. Vezi candidaţii înscrişi la programele de licenţă
La sesiunea din toamnă a admiterii organizate de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, s-au înscris aproximativ 350 de candidaţi la programele de licenţă ale facultăţilor de Istorie şi Filologie, Ştiinţe, Drept şi Ştiinţe Sociale, respectiv Teologie Ortodoxă. Urmează perioada înmatriculărilor, pentru locurile subvenţionate şi cu taxă.
VEZI AICI rezultatele admiterii la UAB, sesiunea de toamnă 2013.
VEZI AICI rezultatele admiterii la master, sesiunea toamnă 2013.
Universitatea a scos la concurs un număr de 38 de locuri subvenţionate, 617 locuri cu taxă, 143 locuri la învăţământul la distanţă pentru programele de licenţă şi 511 locuri cu taxă pentru programele de masterat.
Potrivit calendarul admiterii din sesiunea septembrie 2013, în perioada 9-14 septembrie a avut loc înscrierea candidaţilor, în 16 septembrie – susţinerea interviului şi a probelor de aptitudini (pentru anumite specializări), iar în 17 septembrie are loc ierarhizarea candidaţilor pe baza criteriilor de selecţie şi comunicarea rezultatelor admiterii.
În continuare, din 18 până în 21 septembrie se desfăşoară înmatricularea candidaţilor admişi pe locuri finanţate prin granturi de studii şi cu taxă, iar din 23 septembrie până în 27 septembrie, înmatricularea candidaţilor admişi pe locuri cu taxă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al UAB, Diana Câmpan, reprezentanţii universităţii se aşteaptă ca majoritatea candidaţilor admişi să-şi confirme locurile la facultăţi, având în vedere că şi la sesiunea anterioară, din vară, înmatriculările au fost în proporţie de aproape 100% faţă de înscrieri. Dintre candidaţii înscrişi în toamnă, majoritatea au ales să urmeze a doua facultate.
La sesiunea din vară, s-au înscris un total de 1.360 de candidați, din care 944 pentru licență și 416 la masterat. În total, UAB a pus la dispoziție anul acesta un număr de 1.559 de locuri pentru licență și 818 pentru masterat.
Anul acesta, UAB a pus la dispoziţie patru programe noi de licenţă: Traducere şi interpretare (Limbi Moderne Aplicate), Arheologie (în limba engleză), Administrarea afacerilor (în limba engleză), Informatică (în limba engleză).
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News