Eveniment
Rezultatele la Simulare Evaluare Naţională 2019, un „semnal de alarmă”. Declaraţiile ministrului Educaţiei
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, susţine că rezultatele la simularea Evaluării Naționale 2019 reprezintă un „semnal de alarmă”. Doar puțin peste jumătate dintre elevi au luat note de peste 5, iar la clasa a VII-a notele au fost mici.
„Nu aş putea să spun că sunt mulţumitoare rezultatele, dacă acestea ar fi fost rezultatele de examen la evaluare clasa a VIII-a, au promovat 52%. Mi se pare că e nemulţumitor, au promovat adică au luat note mai mari de 5. Rezultatele de la evaluarea de la a VIII-a au fost teribil de nemulţumitoare, e un semnal de alarmă pe care nu vreau să-l țin ascuns, ci să vorbim public ca să remediem lacunele”, a spus Andronescu, la Digi 24.
Şi în ceea ce priveşte elevii de clasa a VII-a rezultatele la simularea evaluării 2019 sunt nemulțumitoare, chiar dacă 60% au luat peste 5, notele fiind, de fapt, între 5 și 7.
Rezultatele la au fost mai bune la română, decât la matematică, unde doar 36% dintre elevi au luat note peste 5 la simularea evaluării naționale 2019, potrivit ministrului.
„Strigătul meu e o rugăciune către profesorii de matematică, să încerce prin cursurile remediale completeze lacunele elevilor”, a spus ministrul.
Andronescu a precizat că cele mai bune rezultate la simularea evaluării naționale 2019 au fost în București.
Precizăm că până sâmbătă dimineaţă, Ministerul Educaţiei nu a prezentat o statistică oficială detaliată a rezultatelor la Simulare Evaluare Naţională, pe judeţe. Nici IŞJ Alba nu a comunicat, deocamdată, situaţia în judeţ.
surse: hotnews.ro, digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News