EVENIMENT
Rezultatele raziei de la Sebeș: Infracțiuni, amenzi și percheziții. Bărbat care a spart geamul unei case de pariuri, REȚINUT
Reprezentanții IPJ Alba au anunțat rezultatele raziei desfășurate joi pe raza municipiului Sebeș. La data de 24 octombrie 2024, în intervalul orar 06.00-13.00, pe raza municipiului Sebeș, s-a desfășurat o acțiune de tip razie, care a avut drept scop descurajarea oricăror fapte de natură contravențională și penală, au transmis aceștia.
În acțiune au fost implicați polițiști din cadrul serviciilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
La această acțiune au participat specialiști din cadrul Gărzii de Mediu Alba și din cadrul Registrului Auto Român Alba.
În cadrul acțiunii, au fost constatate 100 de abateri de natură contravențională, la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 7.755 de lei.
Au fost retrase 7 certificate de înmatriculare și au fost reținute 2 permise de conducere.
De asemenea, au fost identificate 9 persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni și au fost efectuate 5 percheziții.
Rezultatele raziei de la Sebeș
Polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală – Postul de Poliție Daia Română au identificat un bărbat de 57 de ani, din comuna Șpring, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt.
Din cercetări a reieșit că, în cursul zilei de 27 iulie 2024, bărbatul, în timp ce se afla la domiciliul persoanei vătămate, un bărbat de 55 de ani, din comuna Daia Română, profitând de neatenția acestuia, i-ar fi sustras telefonul mobil.
Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au reușit să identifice persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt, iar telefonul mobil a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
În cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 34 de ani, din municipiul Sebeș, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 6 mai 2024, bărbatul, în timp ce se afla în fața unei case de pariuri, din municipiul Sebeș, ar fi spart geamul ușii de acces. Cercetările sunt continuate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Alex
vineri, 25.10.2024 at 13:27
B.D la Sebes…acțiune cu zeci de pllitisti pentru un telefon și un geam spart😂😂😂. Dar când va Ocupați de colegii voștri care conduc beți sau închid ochii la anumite persoane de la care împrumuta bani și ii lasă sa conducă beți și sa facă ce vor ei. Șeful poliției stie ca e de la el din sat.