Connect with us
Publicitate

Eveniment

Rezultatele sondajului “Cel mai bun parlamentar care a reprezentat Alba în ultimii 30 de ani”. Cum au votat cititorii

Publicat

În urmă cu câteva zile, Alba24 vă invita să votați online pe cel care, în opinia voastră, a reprezentat cel mai bine județul Alba în parlamentul României după Revoluția din 1989.

Sondajul Alba24 a reunit pe o listă toți deputații și senatorii aleși pe listele din Alba, chiar dacă unii dintre ei nu aveau nicio legătură cu județul dar au ajuns pe liste impuși fiind de la “centru” pe un loc eligibil.

Așa am ajuns să votăm nume precum George Maior, Costin Georgescu-ambii foști șefi al SRI sau Codrin Ștefănescu – un personaj extrem de controversat, apropiat al unor oameni care au marcat nefast istoria României, ca Vadim Tudor sau Liviu Dragnea.

Pe lista noastră foarte lungă se regăsesc și nume pe care ne-a fost greu să le găsim și am fost nevoiți să facem cercetări destul de complicate.

Câți dintre dumneavoastră știți cine au fost, de exemplu, Mihai Apostol Enăchescu sau Cristian Valeriu Buzea? Sunt pe listă personaje care au ajuns conjunctural în parlamentul României din partea județului Alba și nu au lăsat nimic în urmă lor. Iar asta s-a văzut și în votul dumneavoastră

Pe de altă, pentru acuratețe, trebuie să spunem că acest sondaj a avantajat parlamentarii aleși mai recent care sunt mult mai proaspeți în memoria colectivă.

Dacă ar fi să întocmim un top zece în urma sondajului, nu putem totuși să nu observăm, cu oarecare surprindere, că doi dintre actualii parlamentari de Alba nu prind acest top.

Clasamentul primilor zece, realizat în urma unui număr de 1329 de voturi arată astfel:

1. Florin Roman PNL – 36%

2. Ioan Dîrzu PSD – 7%

3. Daniel Breaz PSD – 6%

4. Corneliu Olar PNL – 4%

5. Theodor Atanasiu PNL – 3%

6. Alexandru Pereș PD/PDL/PNL – 3%

7. Clement Negruț PDL – 3%

8. Ioan Rus FSN – 3%

9. George Maior PSD – 3%

10. Nicolae Popa PDSR/ PUR/ PC/ PNL (3%)

Nu prind acest top actualii deputați PNL Sorin Bumb și Claudiu Răcuci, primul dintre ei actual cap de listă pentru Senatul României la viitoarele alegeri.

De asemenea nu se regăsesc în primii zece nume relativ sonore, de oameni care încă sunt activi în politică sau administrație, cum ar fi: Ștefan Bardan sau Dan Coriolan Simedru.

În fruntea listei, la mare distanță de locurile urmatoare, se află Florin Roman. Nu e nicio surpriză dată fiind prezența masivă în media locală și națională a deputatului PNL.

Roman este de departe și cel mai activ parlamentar dar și cel mai vocal, în permanent conflict cu PSD și mai nou cu USR PLUS.

Deși este o “locomotivă” pentru organizația locală, sursele noastre ne spun că Roman este din ce în ce mai nemulțumit de influența pe care Mircea Hava (încă) o are asupra PNL Alba și de modul în care gestionează această organizație.

Picătura care a umplut paharul se pare că a fost modul în care au fost întocmite listele de candidați la parlamentare.

Așa că este foarte posibil ca imediat după alegerile din decembrie să-l vedem pe Roman despărțindu-se de organizația din Alba unde nu se mai simte dorit și migrând către cea din București sau dintr-un județ limitrof Capitalei.

Ar fi o pierdere reală pentru Alba având în vedere că la Roman au apelat mai toți șefii de instituții când au avut nevoie de uși deschise la București pentru a rezolva diverse situații iar lucrul acesta s-a văzut mai ales de când a început pandemia de coronavirus.

La mare distanță de Roman se află cu procente relativ egale cei doi parlamentari actuali de la PSD, deputatul Ioan Dîrzu, recent demis de la conducerea organizației PSD Alba și senatorul Breaz, de asemenea recent plecat din PSD către PRO România.

Poziția celor doi reflectă destul de fidel nivelul la care se află acum PSD în Alba, o organizație care are mare nevoie de un moment zero, de reconstrucție, ca de altfel întregul PSD. În ce măsură vor reuși să facă asta vom vedea în curând. Deocamdată sarcina acestui “refresh” îi revine europarlamentarului Victor Negrescu, însărcinat interimar să aducă oameni noi și să reinventeze PSD Alba după o strategie națională marca Vasile Dîncu.

Surprind, oarecum, pozițiile foarte modeste ocupate de senatorul în funcție Alexandru Pereș aflat la capătul unei cariere politice de peste 20 de ani precum și de potențialul său succesor Sorin Bumb și de actualul deputat Claudiu Racuci. Pereș nu se mai regăsește pe lista cu care PNL Alba ne va cere votul în 6 decembrie.

Rezultatele sondajului: 1329 de voturi

  • Florin Roman PNL (36%)
     
  • Ioan Dîrzu – PSD (7%)
     
  • Daniel Breaz (6%)
     
  • Corneliu Olar PNL (4%)
     
  • Teodor Atanasiu PNL (3%)
     
  • Alexandru Pereș PD/ PDL/PNL (3%)
     
  • Clement Negruț PDL (3%)
     
  • Ioan Rus FSN (3%)
     
  • Cristian George Maior PSD (3%)
     
  • Nicolae Popa PDSR/ PUR/ PC/ PNL (3%)
     
  • Sorin Bumb PNL (2%)
     
  • Ștefan Bardan PD/PDL (2%)
     
  • Ioan Berciu PNȚCD (2%)
     
  • Dan Coriolan Simedru PNL (2%)
     
  • Emil Negruțiu PAC (2%)
     
  • Nicolae Dobra PDL (1%)
     
  • Călin Potor PDL/PNL/PSD (1%)
     
  • Claudiu Răcuci PNL (1%)
     
  • Radu Ciuceanu PNL (1%)
     
  • Iuliu Brenduș UDMR (1%)
     
  • Ioan Paștiu PRM (1%)
     
  • Ioan Ardelean PUNR (1%)
     
  • Ioan Mircea Popa PNȚCD (1%)
     
  • Emil Crișan PRM (1%)
     
  • Codrin Ștefănescu PRM/PSD (1%)
     
  • Octavian Nicolae Dărămuș PUNR (1%)
     
  • Constantin Selagea PDSR/PSD (1%)
     
  • Tiberiu Bărbulețiu PNL (1%)
     
  • Cornel Filipescu PDSR/PD (1%)
     
  • Cornel George Comșa PPDD (1%)
     
  • Lucia Tomoiagă PSD (1%)
     
  • Mugurel Sârbu PSD/PDL (1%)
     
  • Petru Fleșer FSN (0%)
     
  • Ioan Maier PDSR (0%)
     
  • Ioan Mircea Popa PNȚCD (0%)
     
  • Costin Georgescu PNL (0%)
     
  • Radu Coclici PSD (0%)
     
  • Tiberiu Ștefan Incze UDMR (0%)
     
  • Emilian Cutean PSD (0%)
     
  • Ioan Florea PER (0%)
     
  • Nicolae Mărginean FSN (0%)
     
  • Silviu Cărpinișianu FSN (0%)
     
  • Corneliu Dorin Gavaligov PD (0%)
     
  • Ioan Andrei PDSR/PSD (0%)
     
  • Cristian Valeriu Buzea PRM (0%)
     
  • Eugen Crișan PUNR (0%)
     
  • Dumitru Pustai PUNR (0%)
     
  • Cîndea Ioan Niculiță FSN (0%)
     
  • Nicolae Simescu PAC (0%)
     
  • Bazil Dumitrean PNȚCD (0%)

Cine a fost cel mai bun parlamentar care a reprezentant județul Alba în ultimii 30 de ani?

  • Florin Roman PNL (36%)
  • Ioan Dîrzu – PSD (7%)
  • Daniel Breaz (6%)
  • Corneliu Olar PNL (4%)
  • Teodor Atanasiu PNL (3%)
  • Alexandru Pereș PD/ PDL/PNL (3%)
  • Clement Negruț PDL (3%)
  • Ioan Rus FSN (3%)
  • Cristian George Maior PSD (3%)
  • Nicolae Popa PDSR/ PUR/ PC/ PNL (3%)
  • Sorin Bumb PNL (2%)
  • Ștefan Bardan PD/PDL (2%)
  • Ioan Berciu PNȚCD (2%)
  • Dan Coriolan Simedru PNL (2%)
  • Emil Negruțiu PAC (2%)
  • Nicolae Dobra PDL (1%)
  • Călin Potor PDL/PNL/PSD (1%)
  • Claudiu Răcuci PNL (1%)
  • Radu Ciuceanu PNL (1%)
  • Iuliu Brenduș UDMR (1%)
  • Ioan Paștiu PRM (1%)
  • Ioan Ardelean PUNR (1%)
  • Ioan Mircea Popa PNȚCD (1%)
  • Emil Crișan PRM (1%)
  • Codrin Ștefănescu PRM/PSD (1%)
  • Octavian Nicolae Dărămuș PUNR (1%)
  • Constantin Selagea PDSR/PSD (1%)
  • Tiberiu Bărbulețiu PNL (1%)
  • Cornel Filipescu PDSR/PD (1%)
  • Cornel George Comșa PPDD (1%)
  • Lucia Tomoiagă PSD (1%)
  • Mugurel Sârbu PSD/PDL (1%)
  • Petru Fleșer FSN (0%)
  • Ioan Maier PDSR (0%)
  • Ioan Mircea Popa PNȚCD (0%)
  • Costin Georgescu PNL (0%)
  • Radu Coclici PSD (0%)
  • Tiberiu Ștefan Incze UDMR (0%)
  • Emilian Cutean PSD (0%)
  • Ioan Florea PER (0%)
  • Nicolae Mărginean FSN (0%)
  • Silviu Cărpinișianu FSN (0%)
  • Corneliu Dorin Gavaligov PD (0%)
  • Ioan Andrei PDSR/PSD (0%)
  • Cristian Valeriu Buzea PRM (0%)
  • Eugen Crișan PUNR (0%)
  • Dumitru Pustai PUNR (0%)
  • Cîndea Ioan Niculiță FSN (0%)
  • Nicolae Simescu PAC (0%)
  • Bazil Dumitrean PNȚCD (0%)
  • Total voturi: 1.329

Loading ... Loading ...

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    joi, 22.10.2020 at 14:08

    Ma nu fi las, stai aici si zdrobeste hidra, ca nici Orban nu o fi vesnic dupa alegeri.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate