Connect with us
Advertisement

Eveniment

Rezultatul unei bătăi, într-un bar din Alba: Un tânăr va ajunge după gratii pentru tentativă de omor. Ce s-a întâmplat

politie noaptea

Publicat

Un tânăr din Roșia de Secaș, Flavius S.T., a fost condamnat pentru tentativă de omor. Decizia a fost dată la Tribunalul Alba, marți, 9 aprilie 2024. 

Acesta va sta după gratii, după ce în timpul unei bătăi într-un bar din Berghin, a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe unul dintre participanții la bătaie. 

Magistrații au notat în motivarea instanței că viața celui înjunghiat a fost pusă în pericol, și dacă nu era operat de urgență putea să moară. Totuși, magistrații tribunalului au optat pentru o pedeapsă minimă, din cauza faptului că aceasta a fost la rândul său atacat.

A scos cuțitul într-o bătaie în bar

Tentativa de omor s-a petrecut într-un bar din Berghin, în data de 9 decembrie 2023. La bar se afla victima, care pe atunci avea 16 ani, tatăl său, dar și alte persoane.

Un bărbat l-a sunat pe Flavius și i-a spus că vină să îl ia cu mașina de la bar.

Inculpatul a mai avut probleme în barul respectiv și s-a înarmat cu un briceag. Acesta a mers la bar cu mai multe persoane.

CITEȘTE ȘI: Tânăr din Alba, trimis în judecată pentru tentativă de omor, după un scandal într-un bar: A înjunghiat de mai multe ori un minor

Magistrații au avut la dispoziție înregistrările video pe care l-au folosit ca probe.

Din imagini s-a putut observa că între grupul care a ajuns în bar alături de inculpat și alte persoane a izbucnit un scandal verbal.

Apoi, în jurul orei 23.56, două persoane încep să se lovească și izbucnește o bătaie între cele două grupuri.

Victima îl lovește pe inculpat cu pumnii, alături de o altă persoană. Apoi inculpatul reușesște să fugă din bar. Magistrații au notat că acesta părea că ar căuta pe cineva, dar intră înapoi în local.

În mână avea briceagul cu care a venit de acasă. S-a dus direct la victimă și l-a înjunghiat.

Momentul înjunghierii

Fiind față în față cu el încearcă să îl fixeze cu mâna stângă. Cu mâna dreaptă încearcă să îl lovească, dar ratează corpul victimei, iar imediat cu a doua lovitură o lovește persoana vătămată în partea stângă a toracelui.

”În continuare a mai încercat să lovească o dată victima însă aceasta a reuşit să se ferească. Ulterior victima a ieşit din local iar inculpatul, rămas în interior, l-a lovit cu piciorul și cu pumnul pe tatăl victimei, fără a fi în vreun fel agresat sau provocat de acesta. La ieşirea din local, inculpatul a lovit cu pumnul în aparatul de popcorn distrugându-l”, au notat magistrații.

Victima a fugit spre casă, de unde a fost preluată de urgență de o ambulanță. Acesta a intrat în sala de operație unde i-a fost îndepărtată splina, fiind afectată de înjunghiere.

Decizia magistraților

Judecătorii Tribunalului Alba l-au condamnat pe Flavius S.T. la un total de 4 ani şi 1 lună închisoare în regim de detenţie pentru tentativă de omor, tulburarea liniștii și ordinii publice și port ilegal de obiecte periculoase.

De asemenea, l-au mai obligat și la plata a 15000 de euro daune morale către victima sa, și cheltuieli materiale de 13438,29 lei (îngrijiri medicale).

Momentan decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel, la instanța superioară.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement