Risc însemnat de avalanșă în Șureanu și în toate masivele din Carpații Meridionali
Risc însemnat de avalanșă în Șureanu și în toate masivele din Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.800 de metri.
Este vorba despre riscul producerii unor avalanșe de gradul 4 pe o scară de la 1 la 5 în Munții Bucegi, Făgăraș, Parâng, Șureanu și Ţarcul Godeanu.
În zona crestelor, dar și pe văi s-au format depozite de zăpadă groasă care se pot rupe ușor.
Astăzi, cel mai mare strat de zăpadă din țară măsoară 186 de cm pe vârful Omul din Munții Bucegi, iar la Bâlea Lac, în Munții Făgăraș, este de puțin peste 170 de cm, transmite Radio România Actualități.
O avalanșă se produce atunci când un strat de zăpadă devine instabil și alunecă brusc la vale, sub propria greutate.
După mai multe ninsori, zăpada se așază în straturi succesive.
Aceste straturi nu sunt identice: unele pot fi mai moi, altele înghețate, iar între ele se pot forma „zone slabe” (de exemplu, cristale fragile sau gheață netedă).
Când panta este suficient de înclinată (de regulă peste 30°), stratul superior este greu (ninsoare proaspătă, vânt care adună zăpadă, încălzire bruscă), iar dedesubt există un strat instabil, echilibrul se rupe.
O fisură apare în stratul de suprafață, iar placa de zăpadă începe să alunece. Gravitația face restul: masa de zăpadă accelerează și antrenează tot mai mult material.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)