Connect with us
Advertisement

Economie

RMGC: Hotărârea Curții de Apel Alba Iulia nu împiedică continuarea procedurilor de autorizare a proiectului minier de la Roșia Montană

Publicat

Compania Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) confirmă decizia Curții de Apel din Alba Iulia de a admite irevocabil o cerere înaintată de trei ONG-uri de anulare a hotărârii luate în 2009 de Consiliul Local al Comunei Roșia Montană, care a validat procedura de vot cu privire la planul de urbanism general (PUG) al comunei şi planul de urbanism zonal (PUZ) pentru Zona de dezvoltare industrială Roşia Montană, din 2002. Hotărârea Curții de Apel din Alba Iulia nu se aplică deciziilor Consiliului Local al Comunei Roșia Montană de a adopta documentația urbanistică – PUZ și PUG – în 2002, care este în continuare valabilă și legală, potrivit unui comunicat al RMGC.

RMGC va analiza implicațiile deciziei Curții în momentul în care va fi comunicată motivația care a stat la baza deciziei.

RMGC confirmă faptul că procedurile de autorizare actuale, care se află într-un stadiu avansat, vor continua potrivit prevederilor legale. Mai mult, noua documentație de urbanism pentru proiectul Roșia Montană este într-o fază avansată, având 19 din 22 de aprobări primite până în prezent. Aprobările finale vor duce la eliberarea unui nou Plan Urbanistic Zonal (PUZ). Comunitățile locale în mijlocul cărora urmează să se dezvolte proiectul minier au inițiat, la rândul lor, procedurile pentru un nou Plan de Urbanism General (PUG) pentru respectivele localități.

„Tot mai mulți analiști recunosc beneficiile proiectului Roșia Montană pentru economia românească și faptul că în ziua de astazi un proiect minier responsabil se poate face numai cu deplina respectare a legislației românești și europene și prin folosirea celor mai bune practici disponibile. Suntem gata să construim prima mină modernă care va crea mii de locuri de muncă în România, pentru români,” a declarat Dragoș Tănase, director general al RMGC.

Potrivit reprezentanţilor RMGC, pornind de la un preț al aurului de 900 de dolari / uncie, proiectul minier de la Roşia Montană aduce peste 4 miliarde de dolari în economia României, ceea ce va duce la o contribuţie totală potenţială la PIB-ul României de 19 miliarde USD, incluzând efectele de multiplicare, conform estimărilor din 2010 ale specialiştilor britanici de la Oxford Policy Management. În prezent, prețul aurului este de aproximativ 1600 USD/ uncie. De asemenea, proiectul va genera mii de locuri de muncă, respectând legislaţia de mediu din România şi Uniunea Europeană şi contribuind cu 140 de milioane USD la conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural din Roșia Montană și din România.

Curtea de Apel Alba Iulia a emis astăzi un comunicat de presă prin care explică pe scurt decizia instanţei cu privire la RMGC. De îndată ce va fi gata motivarea aceste sentinţe, aceasta va fi făcută publică.

Curtea de Apel Alba Iulia a admis în 04.04.2012 recursuriledeclarate de Consiliul Local al comunei Roşia Montană şi de către SC Roşia Montană Gold Corporation SA împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Alba în 24.05.2011 doar cu privire la excepţia puterii de lucru judecat reţinută de instanţa de fond în cauză şi pe care Curtea a respins-o.

Curtea de Apel Alba Iulia a respins în rest recursurile Consiliului Local al comunei Roşia Montană şi al SC Roşia Montană Gold Corporation SA.

Curtea a menţinut sentinţa pronunţată în cauză de Tribunalul Albacare a anulat Hotărârea Consiliului Local al comunei Roşia Montană nr.1/29.01.2009 privind reluarea  procedurii de vot şi reaprobarea la nivelul Consiliului local a Planului Urbanistic General al Comunei Roşia Montană şi Planului Urbanistic Zonal pentru Zona de Dezvoltare Industrială Roşia Montană Gold Corporation, aprobate iniţial în 2002.

Decizia Curţii de Apel Alba Iulia este irevocabilă iar considerentele care au stat la baza adoptării acestei decizii vor putea fi făcute publice după ce hotărârea instanţei va fi motivată”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

5 Comentarii

5 Comentarii

  1. Calin

    vineri, 06.04.2012 at 18:06

    ma bucur sa aud ca proiectul asta isi continua procedura de avizare (doar de s-a si incheia odata). cei de la Alburnus fac procese aiurea doar ca sa poata rula finantari…

  2. Bogdan

    vineri, 06.04.2012 at 22:59

    O prostie de decizie luata , bine ca totusi nu este pusa si in practica , Rosia Montana nu mai poate trai in stilul acesta , chiar asa de greu este sa intelegi ca mizeria este in floare acolo si nimeni nu face nimic?

  3. Andrei

    sâmbătă, 07.04.2012 at 11:14

    Cat timp pug si puz din 2002 sunt inca active , hotararea judecatoreasca pentru cele din 2009 este una foarte neglijabila, nu schimba cu nimic situatia, proiectul ramane inca unul bun

  4. Maria

    sâmbătă, 07.04.2012 at 15:37

    Nici nu ar trebui sa fie bagate in seama astfel de dezicii absurde , pentru ca cei de la RMGC nu fac altceva decat sa investeasca , nu ca voi care nu faceti si nici nu veti investi pentru ca nu aveti bani

  5. McGigi

    luni, 09.04.2012 at 09:48

    Lol, trompetele companiei (trompeta?) sunt la post. Baieti, va paste somajul. Decizia Curtii inseamna exact faptul ca nu veti mai obtine ultimele trei avize. Arividercea, see you never si marsh!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement