Connect with us
Publicitate

Actualitate

Roșia Montană: Concursul de interpretare muzicală „Mărie, dragă Mărie’’, la a patra ediție

Publicat

Locuitorii din comuna Roșia Montană s-au întrecut în acest sfârșit de săptămână în dansuri și cântece populare, în cadrul celei de a IV-a ediții a Festivalului ,,Mărie, dragă Mărie’’.  La eveniment au participat peste 1.500 de oameni, printre care şi oficialităţi locale şi judeţene.

Evenimentul a debutat cu decernarea de diplome și premii pentru cei care împlinesc 50 de ani de căsnicie. Aceștia au fost premiați de către primarul comunei, Eugen Furdui cu suma de 500 lei. În continuare și-au făcut apariția pe scenă Ansamblul „Tradiții de Aur”, care a încântat publicul cu o șezătoare, la care au participat locuitori din comuna Roșia Montană. Ansamblul „Copiii de Aur” din Roșia Montană, coordonat de către Angela Buta, a prezentat un program artistic realizat de micii dansatori. „Corul Minerilor” a urcat pe scenă și de această dată pentru a încânta publicul, cel mai sugestiv cântec fiind Imnul Minerilor.

În cadrul programului și-au făcut simțită prezența atât trupa de dansatori din Dăroaia, cât și trupa de karate. Din programul evenimentelor prilejuite a făcut parte și un moment artistic susținut de Isabela Maria Sicoe, elevă în clasa a VI-a la Colegiul Național ,, Avram Iancu’’ din Câmpeni.

Concursul de interpretare muzicală ,,Mărie, dragă Mărie’’ a fost câștigat în acest an de Cătălina Bichiu și Isabela Maria Sicoe. Pe locul II s-a clasat  Georgiana Suluțiu , iar pe III Codruț Galdău, în timp ce Doru Nuța a primit mențiune. Cei care au dorit să își încerce norocul au putut să o facă participând la tombolă, în joc fiind puse 10 premii, care au constat în electrocasnice.

Petrecerea a continuat până la orele 1.00 noaptea, fiind însuflețită de interpreți renumiți, precum Ionuț Fulea, Dinu Iancu Sălăjanu, Sava Negrean-Brudașcu, Direcția 5. Cei care au făcut un spectacol incendiar în satul Cărpiniș din comuna Roșia Montană au fost Mirela Petrean și Sandu Ciorba.

Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Roșia Montană, în parteneriat cu „Roșia Montană Gold Corporation”.

Mădălina TOMA

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Gabi

    luni, 15.08.2011 at 09:46

    Foarte frumos, asta da concurs/manifestatie demna de zona, nu fanfest-ul. Oamenii din zona sunt importanti, ei trebuie sa i-a decizia daca vor minerit sau nu, in nici un caz cativa posessori de ong-uri

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate