Connect with us

Eveniment

România a transmis Comisiei Europene proiecte pentru dezvoltarea industriei de apărare și creșterea mobilității militare

Publicat

România a transmis Comisiei Europene un portofoliu de proiecte pentru dezvoltarea industriei de apărare și creșterea mobilității militare. Investițiivor fi finanțate prin mecanismul european Security Action for Europe (SAFE).

Aproximativ 70% dintre proiectele incluse în aplicația depusă de România au în vedere achiziții de echipamente militare care să dezvolte industria națională de apărare. Restul de 30% sunt pentru creșterea mobilității militare de tip transport și conectare logistică, potrivit Guvernului.

”La Cancelaria prim-ministrului am finalizat aplicația României pentru a obține finanțare din Programul SAFE, demers pe care l-am început în perioada în care am lucrat la Administrația Prezidențială. Obiectivul pe care îl urmărim este să dezvoltăm industria națională de apărare, infrastructura de transport și de interconectare logistică ”, a afirmat șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, citat în comunicat.

Proiecte pentru dezvoltarea industriei de apărare și creșterea mobilității militare

Propunerile de proiecte au fost stabilite în cadrul Grupului de lucru constituit prin Hotărârea aprobată de CSAT la data de 30 aprilie 2025 și condus de Cancelaria primului-ministru, în strânsă consultare cu echipa Administrației Prezidențiale, ministerele Apărării Naționale, Afacerilor Interne, Economiei, Transporturilor și ai altor instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională.

Bolojan a precizat că România va urmări cele trei direcţii de finanţare importante: componenta de apărare cu accent pe dezvoltarea industriei naţionale de apărare, componenta de infrastructură mare pe coridoare de mobilitate de tip autostrăzi şi componenta de conectare logistică, care ţine de Portul Constanţa sau de infrastructură de tip civil şi militar.

Instrumentul SAFE (Security Action for Europe) este un mecanism financiar temporar al Uniunii Europene, cu un buget de 150 de miliarde euro, sub formă de împrumuturi. Esența acestui program constă în solidaritatea europeană față de necesitatea unei apărări colective moderne și reziliente, prin stimularea cooperării industriale, reducerea fragmentării și crearea unei piețe unice eficiente pentru echipamente de apărare.

Împrumuturile sunt acordate în baza unui plan național de investiții în industria de apărare, aprobat de Comisia Europeană, iar fondurile pot fi utilizate până la data de 31 decembrie 2030.

Creditare UE prin SAFE

Acțiunea pentru Securitatea Europei (SAFE) este un instrument financiar nou al UE care va sprijini statele membre dispuse să investească în producția industrială pentru apărare prin achiziții comune, axate pe capacitățile prioritare.

SAFE va finanța investițiile urgente și la scară mare în baza tehnologică și industrială de apărare europeană (EDTIB). Obiectivul este de a stimula capacitatea de producție, asigurând disponibilitatea echipamentelor de apărare în caz de necesitate, precum și intervenția în golurile de capacitate existente, întărind în ultimă instanță pregătirea generală a UE pentru apărare.

UE pune la dispoziție 150 de miliarde de euro, care vor fi plătite la cerere statelor membre interesat, pe baza unor planuri naționale. Plățile se vor efectuat sub forma unor împrumuturi pe termen lung cu costuri competitive, care vor fi rambursate de statele beneficiare.

SAFE este primul pilon al Planului ReArm Europe/Readiness 2030 al Comisiei Europene, care propune amplificarea cheltuielilor de apărare la 800 de miliarde de euro.

Ceilalți piloni sunt:

  • stimularea finanțării naționale pentru apărare prin activarea clauzei derogatorii naționale din Pactul de Stabilitate și de Creștere
  • creșterea flexibilității instrumentelor UE cum ar fi fondurile de coeziune, pentru a permite investiții mai mari în apărare
  • adăugarea la finanțarea publică a unor contribuții complementare ale Băncii Europene de Investiții; mobilizarea de capitaluri private.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Petru

    miercuri, 30.07.2025 at 21:04

    C.Europeană să se mai ducă undeva. Ăștia își vor bine lor ,nu și nouă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.