România a avut în 2025 cea mai mare rată a tinerilor care au părăsit timpuriu educația și formarea profesională din Uniunea Europeană, potrivit celor mai recente date Eurostat.

Ponderea a fost de 15,5% în rândul tinerilor de 18-24 de ani, aproape dublă față de ținta europeană pentru 2030. Media Uniunii Europene a fost de 9,1%, aproape de obiectivul stabilit la nivel european, de sub 9% până în 2030.

Publicitate

Indicatorul Eurostat se referă la tinerii între 18 și 24 de ani care au absolvit cel mult învățământul gimnazial și care nu mai urmează nicio formă de educație sau formare profesională.

România, pe primul loc în UE la părăsirea timpurie a școlii. Clasament

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la anbandon școlar.

În 2025, rata înregistrată în România a fost de 15,5%. Este cel mai ridicat nivel din UE și plasează țara noastră la mare distanță de media europeană, de 9,1%.

După România, cele mai mari rate au fost raportate în Germania, cu 13,1%, și Spania, cu 12,8%.

Publicitate

La polul opus, cele mai mici rate au fost înregistrate în Croația, cu 2,1%, Grecia, cu 3,0%, și Irlanda, cu 3,6%.

Media UE a scăzut, dar România rămâne departe de ținta europeană

La nivelul Uniunii Europene, rata tinerilor care părăsesc timpuriu școala a scăzut în ultimul deceniu.

În 2015, media UE era de 11,0%. În 2025, aceasta a ajuns la 9,1%, aproape de ținta europeană pentru 2030, care prevede reducerea ratei sub 9%.

În România, însă, nivelul rămâne mult peste media UE și peste obiectivul european. Diferența dintre România și media Uniunii Europene este de 6,4 puncte procentuale.

17 state UE au atins deja ținta pentru 2030

Potrivit Eurostat, 17 state membre ale Uniunii Europene au atins deja ținta stabilită pentru anul 2030, adică o rată a părăsirii timpurii a educației și formării sub 9%.

Publicitate

Cele mai bune rezultate au fost raportate de Croația, Grecia și Irlanda. De asemenea, Eurostat menționează că Polonia se află printre statele cu o pondere de 4% sau mai mică.

În schimb, România, Germania și Spania sunt statele membre cu cele mai ridicate rate în 2025.

Ce înseamnă abandonul școlar în datele Eurostat

Datele Eurostat folosesc indicatorul „early leavers from education and training”, adică tineri care părăsesc timpuriu educația și formarea profesională.

Acesta nu măsoară doar abandonul în sensul restrâns al plecării din școală în timpul unui an școlar. Indicatorul include tinerii de 18-24 de ani care au absolvit cel mult nivelul gimnazial și care nu au participat la educație sau formare în cele patru săptămâni anterioare sondajului.

Publicitate

Din acest motiv, indicatorul este important pentru evaluarea riscului de excluziune educațională și profesională.

Băieții părăsesc mai des școala decât fetele la nivelul UE

La nivelul Uniunii Europene, părăsirea timpurie a educației este mai frecventă în rândul băieților decât al fetelor.

În 2025, 10,6% dintre tinerii bărbați din UE erau în această situație, comparativ cu 7,5% dintre tinerele femei.

Eurostat arată că, în ultimul deceniu, rata a scăzut atât în rândul băieților, cât și în rândul fetelor.

Părăsirea timpurie a școlii afectează intrarea pe piața muncii

Tinerii care părăsesc prea devreme educația și formarea profesională se pot confrunta cu dificultăți mai mari la intrarea pe piața muncii.

Publicitate

Eurostat arată că, în 2025, la nivelul UE, 46,2% dintre tinerii aflați în această situație aveau un loc de muncă. Alți 30,8% nu erau angajați, dar doreau să muncească, iar 23,1% nu erau angajați și nu căutau un loc de muncă.

Lipsa unei calificări superioare sau profesionale poate limita accesul la joburi mai stabile și mai bine plătite, într-o economie în care educația și competențele sunt tot mai importante.

Diferențe mari între orașe și zonele rurale

Eurostat arată că, la nivelul Uniunii Europene, rata tinerilor care părăsesc timpuriu școala diferă și în funcție de zona în care locuiesc.

Publicitate

În 2025, cea mai mică rată a fost în orașe, unde indicatorul a fost de 8,0%, sub ținta europeană pentru 2030.

În orașele mici și suburbii, rata a fost de 10,1%, iar în zonele rurale de 9,6%.

În cazul României, Comisia Europeană a arătat anterior că problema este mult mai gravă în mediul rural decât în orașe. În 2024, rata părăsirii timpurii a educației era de 26,3% în mediul rural, de 15,3% în orașe mici și suburbii și de 3,3% în orașe.

De ce este România vulnerabilă

Raportul Comisiei Europene privind educația în România arată că părăsirea timpurie a școlii este legată de mai multe probleme structurale.

Publicitate

Printre acestea se numără diferențele mari dintre rural și urban, impactul puternic al dezavantajului socio-economic asupra rezultatelor școlare, participarea redusă la educația timpurie în anumite comunități și dificultățile legate de competențele de bază ale elevilor.

Comisia Europeană a atras atenția și asupra rezultatelor slabe ale României la testările internaționale. În PISA 2022, proporții mari de elevi români nu au atins nivelul de bază la matematică, citire și științe.

Programul național pentru reducerea abandonului școlar

România implementează Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, finanțat prin PNRR.

Potrivit Comisiei Europene, peste 2.000 de școli au primit granturi pentru măsuri educaționale și sociale destinate reducerii abandonului.

Publicitate

Primele rezultate raportate au arătat îmbunătățiri în participarea elevilor, în performanțele la evaluarea națională și în reducerea abandonului în unele dintre școlile selectate.

Cu toate acestea, Comisia Europeană arată că România trebuie să continue eforturile pentru readucerea în sistem a copiilor aflați în afara școlii și pentru reducerea decalajelor dintre mediul rural și cel urban.