Eveniment
România câștigă cu scorul de 2-0 în meciul cu Cipru de pe Arena Națională. Man și Tănase marcatori

Echipa națională de fotbal a României a câștigat marți seară, pe Arena Națională, scor 2-0 (2-0), meciul cu Cipru, din cadrul grupei H a preliminariilor Campionatului Mondial din 2026, fiind al doilea succes al tricolorilor în această campanie de calificare.
Elevii antrenorului Mircea Lucescu au fost superiori la toate capitolele, iar scorul putea fi chiar mai mare dacă nu ar fi fost intervențiile solide ale portarului cipriot.
Meciul România-Cipru s-a jucat marți seara, 10 iunie, pe Arena Națională din București.
Căpitanul naționalei a fost aiudeanul Andrei Rațiu, care a primit banderola de căpitan, după ce jucătorul din Alba Iulia, Nicolae Stanciu a fost suspendat, după meciul cu Austria.
UPDATE 11.40: După cele 90 de minute de joc și prelungiri, scorul a rămas la fel ca la sfârștiul primei reprize: 2-0 pentru România. A doua repriză a fost una mai echilibrată, repriză în care s-au făcut mai multe schimbări în ambele echipe.
Însă scorul a rămas neschimbat, iar singurii marcatori ai meciului au fost Man și Tănase cu două goluri la sfârșitul primei reprize.
Prima repriză
După primele 45 de minute și cinci minute de prelungiri, scorul pe tabela de marcat este în favoarea tricolorilor. Mai exact, este 2-0 pentru România.
În minutul 43, Florin Tănase marchează după o pasă în fața porții a lui Dennis Man.
Apoi în primele două minute de prelungiri, mai exact în minutul 45+2 Dennis Man introduce și el mingea în poarta echipei din Cipru.
România-Cipru
Selecționerul României, Mircea Lucescum a ales următoarea formulă de joc – 4-2-3-1: Moldovan – Rațiu, M. Popescu, A. Burcă, D. Sorescu – A. Șut, V. Chiricheș – D. Man, Fl. Tănase, V. Mihăilă – D. Drăguș.
În partea adversă, antrenorul echipei Cipru, Apostolos Mantzios trimite pe teren următoarea echipă: Mall – Shikkis, Sielis, Panagiotou, Pileas – Tzionis, Kastanos, Kyriakou, Kosti – Koutsakos, Foti.
După patru meciuri disputate România ocupă locul al treilea în grupă
După patru meciuri disputate în grupă, România ocupă locul al treilea, cu 6 puncte, la egalitate de puncte cu Austria (învingătoare marți cu 4-0 în San Marino), care se află pe a doua poziție (având două partide jucate), și la trei puncte în urma primei clasate, Bosnia și Herțegovina (3 meciuri disputate).
Următorul meci al României din grupă va fi tot contra Ciprului, în deplasare, pe 9 septembrie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News