Connect with us

Actualitate

România, în clasamentul scumpirilor, în Europa. Alte state în care preţurile cresc considerabil

bani lei monede

Publicat

Prețurile continuă să crească în România, rata anuală a inflației urcând, în octombrie, de la 1,3% la 2%. Țara noastră a urcat considerabil în clasamentul european al scumpirilor și ar putea ajunge în curând chiar în vârful ierarhiei.

În timp ce Europa se luptă cu o inflație nemulțumitor de mică și cu un trend descendent, România merge în sens contrar către prețuri tot mai mari, în ciuda creșterii economice record.

Rata anuală a inflației a scăzut în octombrie la 1,4% în zona euro și la 1,7% în Uniunea Europeană, de la 1,5% și, respectiv, 1,8% în septembrie, prețurile de consum din România urcând de la 1,3% în septembrie la 2% în octombrie, potrivit datelor Eurostat.

Încetinirea neașteptată a inflației, în pofida consolidării creșterii economiei zonei euro, explică de ce luna trecută Banca Centrală Europeană a diminuat programul său de relaxare cantitativă (QE).

Conform acestor estimări, inflația în zona euro se îndepărtează de obiectivul țintă al Băncii Centrale Europene, care vrea să mențină creșterea prețurilor în apropiere de 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economică. De asemenea, cifra furnizată de Eurostat este sub estimările analiștilor, care se așteptau ca rata anuală a inflației să rămână stabilă în octombrie.

Cele mai mari rate anuale ale inflației din UE au fost înregistrate luna trecută în Lituania (4,2%), Estonia (4%) și Marea Britanie (3%), iar cele mai scăzute în Cipru (0,4%), Irlanda, Grecia și Finlanda (toate cu 0,5%).

Comparativ cu septembrie 2017, inflația anuală a scăzut în 14 state membre UE, a rămas stabilă în cinci și a crescut în nouă țări (inclusiv în România).

sursa: realitatea.net

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement