Connect with us
Advertisement

Eveniment

România nu va importa vaccinuri care nu sunt aprobate în UE. Klaus Iohannis: „Avem doze suficente”

Publicat

Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri că țara noastră nu va importa vaccinuri care nu sunt aprobate de Agenția Europeană pentru Medicamente.

„Noi avem doze suficiente și campania de vaccinare merge foarte bine. Valul 3 nu a putut fi prevenit de nimeni, nici de țările care au avut un număr mult mai mare de doze de vaccin la dispoziție, însă asta nu trebuie să ne descurajeze, dimpotrivă, campania de vaccinare la noi prinde viteză în fiecare săptămână”, a spus Klaus Iohannis, potrivit Digi24.

Președintele a subliniat că „nu se ia în calcul să importăm nimic ce nu este agreat în Uniunea Europeană” și că se observă că, în fiecare săptămână, în țară sosesc de mii de doze în plus.

„Sunt optimist că vom reuși la sfârșitul lui martie și începutul lunii aprilie să vaccinăm sute și sute de mii de persoane în plus, ceea ce va duce la stăpânirea extinderii pandemiei”, a mai spus președintele.

La această oră, în România se folosesc trei tipuri de vaccin împotriva Covid-19 aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului. Este vorba de serurile produse de Pfizer-BioNTech, AstraZeneca și Moderna.

În luna aprilie va sosi în România și prima tranșă de vaccin Johnson&Johnson aprobat, de asemenea, de Agenția Europeană a Medicamentului. Acest vaccin va fi administrat într-o singură doză.

Sursa: digi24.ro

Foto: Arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement