EVENIMENT
România va începe să folosească testele rapide pentru coronavirus. Anunțul secretarului de stat, Nelu Tătaru
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Nelu Tătaru a declarat, vineri că testele rapide pentru depistarea coronavirusului încep să fie folosite și în România pentru cazurile cu mulți contacți și cu probabilitate mare de infectare și în special acolo unde există suspiciunea de contaminare a personalului din instituții, care trebuie să rămână funcționale.
Și Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia a luat în comdodat un aparat Real Time – PCR, pentru diagnosticarea într-un timp cât mai scurt a posibilelor cazuri de coronavirus. Aparatul va ajunge la Alba Iulia în câteva zile, potrivit directorului instituției medicale, Diana Mârza, contactată de Alba24.
Citește și: Cât de pregătit este județul Alba, în cazul unor îmbolnăviri cu COVID-19. Dotări și achiziții la spitalul din Alba Iulia
În prezent, testarea pentru coronavirus se desfășoară în două spitale din București, precum și la Cluj, Timișoara, Craiova, Iași, Constanța și Brașov, unde există câte un aparat PCR, care aplică o metodă biochimică de sinteză numită reacție de polimerizare în lanț. Testarea durează însă 3-4 ore.
Nelu Tătaru a precizat pentru G4Media.ro că, în plus față de aceste spitale, mai există un astfel de aparat la Direcția de Sănătate Publică Iași și încă 23 la ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor), folosite de autoritate în depistarea gripei aviare de exemplu, deoarece coronavirusurile se manifestă în primul rând la animale.
Vezi și: SOLIDARITATE: ”Transavia” va asigura aparatura pentru efectuarea testelor Covid-19, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a precizat că sunt folosite deja și aparate de la ANSVSA, însă cu personal medical din sistemul de sănătate.
De asemenea, ministerul a cerut tuturor spitalelor să achiziționeze câte un astfel de aparat, care este decontat din bugetul Ministerului Sănătății, prin programul național de combatere a bolilor transmisibile.
”Interesul nostru este să creștem capacitatea de testare, care ne va folosi și în viitor, pentru alte epidemii”, a subliniat Tătaru.
Nelu Tătaru a explicat că până acum România a făcut teste la persoanele care vin din zonele de focar sau au fost în contact cu o persoană infectată, precum și teste santinelă la persoanele care au simptome specifice, dar care nu vin dintr-o regiune considerată „roșie”.
Acum se va trece la folosirea testelor rapide, care „au o sensibilitate mai mică, dar ne pot conduce spre calea de urmat”, a spus secretarul de stat.
„Încep să se folosească de acum, acolo unde există o probabilitate mare de infectare și contacți foarte mulți. Vom face testare de masă mai ales în instituțiile în care sunt contacți, pentru că instituțiile trebuie să rămână funcționale în această perioadă”, a explicat Nelu Tătaru.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a subliniat că România este în grafic cu măsurile de prevenție, carantină și izolare, astfel încât să evite un scenariu similar cu ceea ce s-a întâmplat în Italia.
Sursă: G4Media.ro
Foto: Pixabay/Geralt
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.