Connect with us
Advertisement

Eveniment

România va renunța la vaccinul AstraZeneca, pe care nu-l vrea nimeni și expiră în depozite. Declarațiile lui Valeriu Gheorghiță

Publicat

Preşedintele Comitetului naţional privind vaccinarea anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că autorităţile vor propune, cel mai probabil, sistarea vaccinării cu serul de la compania AstraZeneca, urmând să se administreze în continuare doar seruri de la Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson.

Motivul ține de numărul mic de persoane care s-au imunizat cu acest tip de vaccin, care a expirat în depozite.

„La 31 octombrie, ultimul lot disponibil de vaccin de la compania AstraZeneca a ieşit din perioada de valabilitate, motiv pentru care a fost retras din centrele de vaccinare.

Persoanele care erau programate au fost anunţate să nu se mai prezinte la programare şi vor fi rechemate în momentul în care urmează să primim un nou lot de vaccin AstraZeneca.

S-au făcut, deja, solicitări în acest sens şi aşteptăm livrările cât mai repede, încât persoanele care au primit prima doză de vaccin AstraZeneca să poată să finalizeze doza de vaccinare.

Reamintesc faptul că rapelul la această doză 2 este recomandat la 8 săptămâni, însă, există un interval acceptat până la 12 săptămâni în care se poate efectua doza a doua fără să fie compromisă eficienţa şi eficacitatea”, a precizat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

El a spus că este vorba de „câteva zeci de persoane” care erau programate în platforma de vaccinare.

Renunțarea din 2022 la AstraZeneca

„De altfel, pentru un management corect al stocurilor ne gândim serios să propunem poate că, de la începutul anului viitor, sistarea vaccinării cu vaccinul de la compania AstraZeneca, pentru că numărul celor care în acest moment se vaccinează este foarte redus şi atunci riscul de ieşire din perioada de valabilitate a dozelor este foarte mare şi nu poţi să comanzi să vină câteva zeci sau mii de doze.

Foarte probabil că vom rămâne cel puţin cu aceste trei vaccinuri – Pfizer, Moderna şi vaccinul de la Johnson & Johnson -, cu care vom merge mai departe”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement