Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE) reclamă faptul că Transelectrica a încasat, în perioada 2024–2025, aproximativ 46 milioane de euro de la toți consumatorii români pentru un serviciu care nu a fost prestat.

Potrivit reprezentanților asociației, această sumă rezultă din „aplicarea tarifelor de transport asupra unei cantități de aproximativ 3 TWh de energie electrică produsă și consumată local, fără a tranzita rețeaua națională de transport”. „Având în vedere intenția declarată a Ministrului Energiei de reducere a prețului la energie, diminuarea taxei de transport Transelectrica ar trebui să fie prima opțiune”, au mai precizat aceștia.

Publicitate

Energie locală - taxată ca și cum ar fi fost transportată național

Conform datelor oficiale furnizate către APCE de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE):

  • În 2024, prosumatorii au injectat în rețelele locale 1,24 TWh de energie electrică
  • În 2025, cantitatea a crescut la 1,77 TWh
  • Total: aproximativ 3 TWh în doi ani

Potrivit reprezentanților APCE, această energie:

  • a fost produsă de prosumatori (casnici și industriali)
  • a fost consumată local, în proximitatea locului de producție
  • a circulat exclusiv prin rețelele de joasă și medie tensiune
  • nu a ajuns în rețeaua de înaltă tensiune operată de Transelectrica
Publicitate

„Cu toate acestea, asupra acestor cantități s-au aplicat în facturile romanilor tarife de transport național a energiei”, au transmis reprezentanții APCE, într-un comunicat.

Principiul european este clar: „plătești doar pentru serviciul prestat”

Reprezentanții Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie susțin că situația din România contravine flagrant prevederilor Directiva (UE) 2019/944, care stipulează: „Tarifele de rețea trebuie să reflecte serviciul efectiv prestat, iar energia care nu tranzitează rețeaua națională de transport NU trebuie tarifată ca atare”.

„În loc să corecteze această situație, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a oferit anterior un răspuns care demonstrează arogantă dar mai ales lipsa de înțelegere a cadrului european: <Rețeaua nu este ca un taxi, să plătești doar cursa>.

Publicitate

Această afirmație ignoră complet legislația europeană și principiile economice de bază punând poveri financiare nejustificate consumatorilor romani de energie.

Realitatea este exact inversă: rețeaua trebuie plătită în funcție de utilizare, nu prin analogii simpliste. Consumatorii nu pot fi obligați să plătească pentru un serviciu inexistent, indiferent de metaforele utilizate de autoritatea de reglementare”, au explicat reprezentanții APCE.

Astfel, consumatorii sunt obligați să plătească pentru un serviciu fictiv, în timp ce energia circulă exclusiv în rețelele locale.

Solicitările APCE

APCE solicită:

  • Eliminarea imediată a tarifelor de transport pentru energia care nu tranzitează rețeaua de înaltă tensiune pentru toti consumatorii de energie electrică din România
  • Diminuarea tarifelor de transport proporțional cu sumele aferente energiei netransportate
  • Alinierea urgentă la legislația europeană și la practicile din Uniunea Europeană
  • Revizuirea cadrului de reglementare de către ANRE în conformitate cu principiul „cost-reflective pricing”
Publicitate

„Cazul Transelectrica nu mai poate fi tratat ca o imperfecțiune de reglementare. Este o taxare fără serviciu, o distorsiune voită a pieței și o încălcare a principiilor europene. Dacă această practică continuă, România riscă să devină un caz-școală de încălcare a regulilor europene în domeniul energiei si asta, cu concursul ANRE care rămâne pasivă în a reglementa corect pentru cetățenii României.

APCE va informa despre acest abuz Comisia Europeană și Parlamentul European”, a transmis președintele APCE, Dan Pirsan, într-un comunicat.