Economie
Românii ar putea primi bani de la stat ca să dea mașinile mai vechi de 15 ani, fără obligația de a cumpăra altele noi
Românii cu mașini mai vechi de 15 ani ar putea primi bani de la stat ca să scape de ele. Un proiect în acest sens este în lucru la Ministerul Mediului.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va plăti, în parteneriat cu autoritățile locale, pentru trimiterea la fier vechi a acestor mașini, o sumă de bani.
Vezi și: În 8 februarie s-au lansat Rabla Clasic și Rabla Plus 2022. Cum se fac înscrierile în programe
Proprietarul rablei predate va putea folosi acești bani cum dorește. Nu va fi obligat să cumpere o mașină nouă. Procedura se va derulată printr-un program complementar Rabla.
Cât pot primi proprietarii de mașini mai vechi de 15 ani
Suma recomandată la acest moment ar fi de 3.000 de lei. Aceasta ar putea fi mai mare sau mai mică în funcție de posibilitățile administrațiilor locale.
„Noi vom acoperi 1.500 de lei din această sumă, restul e responsabilitatea autorităților locale, dar acestea pot decide să ofere și alte lucruri în schimbul mașinii. Biciclete, trotinete electrice, depinde de ei”, a precizat, pentru Economedia.ro, Lorand Fulop, șeful AFM.
Este o soluție avută în vedere pentru îndepărtarea celor aproximativ 250.000 de mașini vechi ce circulă în România.
Programul Rabla în 2022
În ceea ce privește programul ”Rabla” deja aflat în derulare, acesta va începe în 4 februarie, sesiunea din 2022.
Prima de casare în Rabla Clasic a fost de 7.500 de lei, anul trecut. Iar ecobonusul pentru mașinile hibrid a fost de 3.000 de lei.
AFM ia în calcul și un program prin care autoritățile locale să cumpere mașini electrice.
sursă: economedia.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News