Românii au internet dar nu au competențe digitale. România, pe ultimul loc din UE la acest capitol
România este pe ultimul loc în UE la competențele digitale, în condițiile în care doar o treime din populație are competențe de bază.
Concret, numai 31,8 % din populația României deține competențe digitale de bază sau superioare.
Procentul este cel mai redus nivel din Uniunea Europeană și la o distanță considerabilă față de media UE de 60,4%, arată o analiză Monitorul Social, pe baza datelor Eurostat din 2025, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, România a făcut progrese importante în ceea ce privește accesul și utilizarea internetului, ajungând să se situeze peste media Uniunii Europene la nivelul conectivității gospodăriilor.
Cu toate acestea, accesul la internet nu este însoțit de un nivel similar al competențelor digitale în rândul populației.
România are un nivel de conectivitate la internet în rândul gospodăriilor de 95,47% în 2025, în creștere cu aproape 10 puncte procentuale față de anul 2020, când procentul era de 86,24%.
Cu acest nivel, România se situează pe poziția a 12-a din cele 27 de state membre, peste media UE de 94,76%.
Printre țările cu cel mai ridicat nivel de acces la internet se numără Țările de Jos (99,28%), Luxemburg (99%) și Malta (97,77%), în timp ce la polul opus se află Croația (87,91%), Grecia (88,73%) și Lituania (89,35%).
În ceea ce privește utilizarea internetului de către populația generală, 93,15% dintre români utilizau internetul în 2025, față de 78,46% în 2020.
Irlanda (99,78%), Danemarca (99,71%) și Țările de Jos (99,71%) se află în fruntea clasamentului, iar pe ultimele poziții se situează Croația (85,9%), Bulgaria (86,85%) și Grecia (89,15%).
Datele arată, de asemenea, că ponderea românilor care nu au utilizat niciodată internetul a scăzut la 4,91% în 2025, de la 14,05% în 2020. România rămâne însă sub media UE la acest indicator, precizează analiza.
În pofida progreselor înregistrate în perioada 2020-2025 în ceea ce privește accesul populației la internet, cea mai mare provocare pentru România rămâne dezvoltarea competențelor digitale.
Doar 31,84% din populație deține competențe digitale de bază sau superioare, România situându-se pe ultimul loc în UE. Bulgaria (38,26%), Slovenia (46,5%) și Letonia (48,43%) se află, de asemenea, în partea de jos a clasamentului, în timp ce cele mai ridicate ponderi sunt înregistrate în Țările de Jos (83,61%), Irlanda (82,82%) și Danemarca (81,45%).
Competențele digitale sunt evaluate pe baza activităților pe care persoanele cu vârste între 16 și 74 de ani le desfășoară online sau cu ajutorul unor programe informatice, în cinci domenii: căutarea și evaluarea informațiilor și a datelor, comunicare și colaborare, crearea de conținut digital, siguranță și rezolvarea problemelor.
Analiza Monitorul Social a fost realizată pe baza datelor Eurostat.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)