Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Românii care se întorc din zonele roșii vor sta în carantină ACASĂ. Măsuri de relaxare, înainte de vârful pandemiei

Publicat

vama

Românii care revin în țară din așa-numitele zone roșii (Italia, Spania, Franța, Belgia, Marea Britanie, Statele Unite, Turcia sau Iran, unde există transmitere comunitară extinsă a coronavirusului), care erau plasați până acum în centre de carantină, vor putea sta în premieră în carantină la domiciliu. 

Totul „pe baza declaraţiei pe propria răspundere”. Așa prevede un Ordin al Ministerului Sănătății publicat astăzi în Monitorul Oficial.

Condiția este ca spațiul să permită carantinarea individuală sau în condiţii de separare completă de restul locatarilor în acelaşi domiciliu, potrivit Hotnews.ro.

Pe lângă persoanele care se întorc în țară din zone roșii, în carantină la domiciliu vor putea sta și cele confirmate cu infecția cu virusul, care nu au simptome.

Autoritățile au anunțat încă de acum câteva săptămâni că, dintr-un anumit punct al epidemiei, pacienții infectați cu coronavirus, dar cu forme ușoare ale bolii, vor putea fi tratați la domiciliu.

Decizia vine într-un moment în care, potrivit declarațiilor oficialilor responsabili cu gestionarea crizei coronavirusului, în țara noastră este așteptat, în săptămânile următoare, vârful epidemiei.

Sursă: Hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. dan

    joi, 16.04.2020 at 10:12

    astia sunt niste idioti daca cred ca cei care vor veni respecta carantina la domiciliu. i-si bat joc de noi cei care am stat pana acum in case.in ziua de azi e prost cine respecta regulile.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax