Connect with us
Advertisement

Eveniment

Românii, făcuţi păduchioşi şi nespălaţi de către francezi. Reacţia deputaţilor de Alba Călin Potor şi Radu Coclici

Publicat

Românii au fost luaţi în derâdere din nou de francezi, mai precis de doi umorişti în cadrul emisiunii „Les Guignols de l’Info”, difuzată în data de 6 septembrie pe Canal +, în care românii au fost prezentaţi ca păduchioşi, nespălaţi şi cerşetori.

Tot în emisiunea francezilor, capitala Bucureşti este comparată cu un coş imens de gunoi, iar sportul naţional al românilor nu este fotbalul, ci cerşitul.

Deputatul PNL de Alba, Călin Potor a solicitat, duminică, ministrului de Externe, Teodor Baconschi, să ia poziţie oficială faţă de emisiunea difuzată la televiziunea franceză în care românii au fost jigniţi.

„Nu este pentru prima dată când francezii ne aduc grave prejudicii de imagine, ne insultă ca la uşa cortului şi ne fac troacă de porci. În acest ritm, este evident că România se va vedea din Occident ca fiind o ţară din lumea a treia, fapt ce ar putea determina reacţii dintre cele mai potrivnice, inclusiv în plan economic şi investiţional. România se mândreşte că este o ţară francofonă, dar <fraţii> noştri francezi ne calcă în picioare când au chef, fără ca autorităţile de la Bucureşti să producă vreo reacţie de protest”, a subliniat deputatul Călin Potor într-un comunicat de presă.

Parlamentarul liberal l-a somat pe ministrul Afacerilor Externe să ia urgent o poziţie oficială referitoare la jignirile aduse românilor la televiziunea franceză. „Ministrul de Externe face orice, numai să se ocupe de prerogativele sale nu! Îi cer public să ceară socoteală francezilor pentru injuriile adresate întregului popor român. Măcar ca locuitor al Capitalei, mai-marele Externelor trebuie să dezmintă faptul că ar locui într-un coş de gunoi, aşa cum au denumit francezii Bucureştiul”, a conchis deputatul Potor.

La rândul său, deputatul PSD de Alba, Radu Coclici, crede că declaraţia lui Teodor Baconschi, potrivit căreia ar fi ridicol să dai o replică ironiilor la adresa românilor din emisiunea televiziunii Canal+ nu face altceva decât să îl umple de ridicol chiar pe şeful Ministerului Afacerilor Externe.

„Prin afirmaţia sa, «satira îşi are rostul ei într-o societate liberă şi o practicăm şi noi cu destulă voluptate», ministrul de Externe cade el însuşi în ridicol. Emisiunea televiziunii franceze nu era nicidecum o satiră, ci conţinea jigniri dintre cele mai directe şi groteşti la adresa tuturor românilor, nu era direcţionată spre o parte a populaţiei. Una este un pamflet, o satiră şi alta este să arunci cu gunoi într-o Românie întreagă, aşa cum au procedat francezii, nu doar acum, ci şi în alte rânduri”, a declarat deputatul Radu Coclici într-un comunicat de presă.

Parlamentarul PSD susţine că ministrul de Externe ar trebui să dispună măsuri diplomatice severe şi o activitate mult mai susţinută a MAE pentru a remedia imaginea României în străinătate. „Este evident că nimeni nu ne mai respectă, nimeni nu mai dă doi bani pe România, tot mai mulţi ne înjură, iar Baconschi stă cu mâinile-n sân şi zice senin, «e un fleac, o satiră nevinovată…»!”, a precizat deputatul Radu Coclici.

Duminică, Baconschi a declarat că aceia care au urmărit atent emisiunea au putut observa ca „nu românii erau obiectul satirei, ci doi comentatori sportivi francezi, cunoscuţi pentru accente xenofobe şi care cu ceva vreme în urmă se făcuseră vinovaţi de remarci antisemite”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

4 Comentarii

4 Comentarii

  1. bubu

    duminică, 11.09.2011 at 19:19

    nu va suparati, foarte adevarat!

  2. ana

    luni, 12.09.2011 at 16:38

    De ce vi se pare anormal ca seful ambasadei noastre in Franta nu ia atitudine, dar nu vedeti in tara jignirile inter-regionale?nu vedeti moldovenii cat de marginalizati, insultati si raniti sunt de catre ceilalti conationali?In aceste cazuri de ce nu ia nimeni atitudine? Deputatii trimisi de acesti napastuiti pe scaune inalte si platiti gras de ce nu interzic mediatizarea insultelor in interiorul tarii?

  3. Pingback: 1 din 10 | bungust.com

  4. l;'

    duminică, 24.06.2012 at 22:14

    cum si-au dat se..

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement