Actualitate
Românii îşi achită datoriile mai repede, faţă de anul trecut. Trei sferturi dintre facturi sunt plătite la timp
Românii îşi achită datoriile mai repede comparative cu anul trecut. Trei sferturi dintre facturi sunt plătite la timp de români, creșterea față de anul trecut fiind de 5 puncte procentuale, se arată în studiul “Comportamente de plată europene” al EOS, realizat de TNS Infratest.
“Economia românească își revine încet-încet după criza financiară globală. Factori precum scăderea treptată a inflației și o ușoară scădere a ratei șomajului au un efect pozitiv asupra situației economice și, prin urmare, asupra siguranței plăților”, a declarat marți, într-o conferință de presă, Georg Kovacs, Director General EOS KSI România.
Potrivit studiului, după expirarea termenului de plată normal, clienții își achită datoriile scadente mult mai repede comparativ cu anul trecut. Dacă în 2014 companiile trebuiau să mai aștepte încă 19 zile pentru efectuarea plăților din partea clienților persoane fizice și 33 de zile pentru sumele datorate din partea clienților corporativi, în prezent întârzierile au ajuns la 12, respectiv 24 de zile de la încheierea termenului stabilit.
“În ciuda tendinței pozitive, numărul întârzierilor de plată și al plăților neonorate încă nu a atins un nivel acceptabil din punct de vedere economic”, precizează Kovacs.
Potrivit studiului EOS, din cauza întârzierilor înregistrate în lanțul de plată, companiile au de suferit de pe urma profitului în regres și a numeroaselor probleme de lichidități, chiar dacă acestea sunt puțin mai mici comparativ cu anul anterior.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News