Connect with us
Advertisement

Actualitate

Românii petrec în jur de 3,6 ore pe internet, mai puțin de jumătate din timpul petrecut de germani, englezi, spanioli sau francezi

Publicat

Utilizatorii de internet din România își petrec timpul online circa 3 ore și jumătate pe zi, reprezentând aproape jumătate din orele pe care germanii, englezii, spaniolii, francezii sau italienii îl rezervă pentru internet. În mediul online, românii intră în principal pentru a-şi verifica mesajele primite pe e-mail, pentru a comunica pe rețelele de socializare sau prin intermediul aplicaţiilor de chat, conform unui studiu realizat de 360insights pe un eşantion de 807 repondenţi.

Tinerii români sunt, însă, lideri în privinţa adopţiei noilor tehnologii din domeniu, aceştia folosind cel puţin două gadgeturi pentru a se conecta la internet.

Printre activitățile derulate de utilizatorii de internet din România se numără: verificarea e-mailului (82%), site-urile de socializare (68%), chat (64%), documentare pentru şcoală/muncă (64%) şi lectura ziarelor online (61%).

Studiul relevă că, la jumătatea anului trecut, utilizatorii deţineau 12 tipuri de aparate electronice şi electrocasnice dintr-o listă de 17. Cel mai des întâlnit este frigiderul (99%), urmat de aragaz, fier de călcat şi TV (97%). Dintre aceştia, 67% au un televizor cu ecran plat (LCD/plasmă), iar în privinţa dispozitivelor mobile, 99% dintre repondenţi deţin un telefon mobil (dintre aceştia, 35% deţin un smartphone), iar 17% o tabletă.

La nivel european, Samsung Electronics a întocmit o cercetare care arată că adulţii din cinci ţări (Germania, Franţa, Spania, Italia și Marea Britanie) stau în medie 7,7 ore/zi folosind dispozitive IT&C sau aparate electrocasnice, precum telefon mobil, televizor, maşină de spălat vase sau electrocasnice pentru gătit.

De asemenea, 64% dintre cei chestionaţi cred că tehnologia, cum ar fi telefoanele mobile, reţele sociale, e-mail etc, ”i-a adus mai aproape” de familiile lor. Peste jumătate dintre cei intervievaţi sunt de acord că tehnologia mobilă îi ajută să aibă mai multe conversaţii cu familia lor, iar 25% consideră că a rămâne în contact prin intermediul social media înseamnă că ”îi înţeleg mai bine pe membrii familiilor lor”.

Samsung a lansat Indicele Techonomic pentru a observa cum se schimbă felul în care interacţionează oamenii pe măsură ce creşte rata de adopţie a tehnologiei. În cadrul cercetării au fost chestionaţi online 5.000 de persoane din categoria de vârstă 18 – 65 ani, din cinci ţări europene, studiul fiind realizat la solicitarea Lifestyle Samsung European Research Lab, în parteneriat cu Ipsos MORI.

sursa: realitatea. net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement