Connect with us
Publicitate

ECONOMIE

ROMARM: Reacție la acuzațiile deputatului Stan cu privire la activitatea directorului general Vasile Crișan

Publicat

Vasile Crisan, directorul Romarm

Acuzațiile  deputatului PSD, Ion Stan,  la adresa lui Vasile Crișan, despre care susține că solicită comisioane pentru vânzarea de arme și face afaceri cu traficanți urmăriți de FBI au stârnit reacții din partea conducerii ROMARM. Într-un comunicat transmis pe adresa redacției noastre din partea Biroului de presă al ROMARM se precizează că afirmațiile deputatului sunt calomnioase și lipsite de orice gram de adevăr. Mai mult, autorul declarației ar abuza de calitatea sa de deputat pentru a induce în eroare opinia publică.

Vă prezentăm integral comunicatul ROMARM:

„Declaraţia politică a deputatului Ion Stan, făcută în plenul şedinţei Camerei Deputaţilor din data de 22.05.2012, are un evident iz electoral nefiind altceva decât o denigrare a imaginii atât a d-lui Vasile Marius Crişan cât şi a Companiei Naţionale ROMARM S.A. Această declaraţie conţine acuzaţii de o mare gravitate, care sunt mincinoase, nu au nici un gram de adevăr, sunt calomnioase şi tendenţioase, neavând nicio susţinere, nefiind dovedite cu probe (în niciun moment autorul acestora nu indică sau arată dovezile sau probele care pot sprijini afirmaţiile şi acuzaţiile din declaraţia politică), fiind de natură să afecteze în mod grav mediul de afaceri în domeniul în care compania îşi desfăşoară activitatea.

În nicio afirmaţie sau acuzaţie făcută, autorul declaraţiei care abuzează de calitatea sa de deputat în parlamentul României (folosindu-se de acest statut în avantajul său, încearcă inducerea în eroare a opiniei publice pentru a crea impresia că aceste informaţii deţinute sunt veridice) nu prezintă şi nu face trimitere la dovezi/probe, nu precizează locul şi data în care ar fi  avut loc cele afirmate de domnia sa în declaraţia politică.

De asemenea, ceea ce este foarte grav, afirmaţiile false şi neavenite făcute de dl. deputat Ion Stan au fost preluate de mijloace mass-media şi au fost prezentate opiniei publice, în mod denaturat şi neprofesionist, fără să fie verificate în prealabil.

În ceea ce priveşte afirmaţia potrivit căreia dl. Vasile Marius Crişan este patronul firmei de pază CONDOR, precizăm că, acesta nu este patronul firmei respective, informaţie care putea fi verificată, în prealabil,  la ORC de pe lângă Tribunalul Alba.

Referitor la afirmaţia potrivit căreia:  colaboratorii de încredere ai directorului general care nu ar avea nicio competenţă managerială sau legătură cu domeniul de activitate  al C.N. ROMARM S.A., nominalizaţi în articolul respectiv (Ulise Toader, Viorel Manole) vă aducem la cunoştinţă că: dl. Ulise Toader este doctor inginer în domeniul ingineriei mecanice, lucrează de 31 de ani în domeniul industriei de apărare încă din prima zi de angajare a anului 1981, a deţinut mai multe funcţii manageriale la U.M. Cugir printre care inginer şef Fabrica de Produse Speciale, şef plan producţie Divizia de Armament şi Muniţie, inspector şef calitate, director general adjunct tehnic şi de producţie, director patrimoniu, director general. De altfel, acesta este vicepreşedinte al Asociaţiei Inginerilor din România filiala Alba şi membru supleant în consiliul director al Asociaţiei de Standardizare din România. Dl. Viorel Manole este inginer de profesie, lucrează în domeniul industriei de apărare de 26 ani fiind director la cele mai reprezentative unităţi ale acestui domeniu, deţinând cu ani în urmă şi funcţiile de director tehnic, precum şi de director comercial la C.N. ROMARM S.A., fiind desemnat, în calitatea sa de director executiv al Patromil, datorită experienţei acumulate în domeniu, să reprezinte industria românească de apărare la NATO – RESEARCH TECHNOLOGY BOARD şi la EUROPEAN DEFENCE AGENCY.

Cu privire la d-na ec. Mihaela Cobaschi precizăm că aceasta ocupă funcţia de şef birou comunicare şi relaţii publice de aproximativ un an şi este angajată a companiei în urma unui concurs, neavând nicio legătură de rudenie cu doamna senator Sorina PLĂCINTĂ. Referitor la întâlnirile de afaceri de la Hotelul Marriott ale doamnei Mihaela Cobaschi şi ale domnului Vasile Crişan, şi această afirmaţie este total neadevărată, deoarece aceştia nu au participat niciodată împreună la nicio întâlnire de afaceri.

Afirmaţia referitoare la faptul că nu există nicio preocupare pentru salvarea şi redresarea companiei, ţinem să menţionăm că preocuparea echipei manageriale actuale, numită în anul 2010 pentru a redresa din punct de vedere economico-financiar compania, a fost permanentă,  faptele venind în susţinere, astfel: cifra de afaceri a companiei a crescut faţă de anul 2009 cu aproximativ 68%, exporturile au crescut cu aproximativ 60%, datoriile s-au diminuat cu 56%, numărul de contracte a crescut considerabil faţă de anii precedenţi, sunt în derulare două proiecte naţionale, sistemul armei de asalt 5,56 şi transportorul blindat de trupe 8×8; s-a elaborat un program de reorganizare şi redresare economică a C.N. ROMARM S.A., agreat de Guvernul României din acea perioadă precum şi de FMI, program care este parte componentă a Strategiei Industriei de Apărare care urmează  să fie supusă aprobării Consiliului Suprem de Apărare al ţării.

În ceea ce priveşte afirmaţia privind conduita în afaceri a d-lui Vasile Marius Crişan care împreună cu fostul director general şi secretar general PATROMIL Viorel Manole (este director executiv şi nu secretar PATROMIL, neocupând niciodată funcţia de director general al C.N. ROMARM S.A.) s-au deplasat în Africa de Sud pentru negocieri, ţinem să subliniem faptul că dl. Viorel Manole nu a fost niciodată în Africa de Sud.

Cu privire la afirmaţia că în urma raportului ambasadorului, ministrul Ariton l-a demis pe dl. Manole, facem precizarea că dl. Manole nu a fost demis de ministrul Ariton, funcţia de consilier al DG al CNR nefiind în nomenclatorul funcţiilor din subordinea ministrului MECMA. În realitate, dl Manole şi-a dat demisia, având în vedere multitudinea problemelor pe care trebuia să le cuprindă în cele trei organisme pe care le-am enumerat mai sus: NATO- RTB, EDA, PATROMIL, timpul fiindu-i insuficient pentru a mai acoperi şi activitatea de consilier în cadrul C.N. ROMARM S.A..

Referitor la întâlnirea care ar fi avut loc la sediul CNR cu un şeic din Emiratele Arabe Unite, care ar fi venit la ROMARM pentru achiziţii, ţinem să menţionăm că şi aceasta este aberantă şi neadevărată  deoarece, se cunoaşte foarte bine faptul că, achiziţiile în domeniul armamentului se fac prin licitaţii internaţionale. Menţionăm, că o astfel de întâlnire nu a avut loc niciodată.

În ceea ce priveşte afirmaţia că directorul C.N. ROMARM S.A. ar fi pretins în Iordania unui partener un comision, precizăm că nu a avut loc niciodată o astfel de discuţie şi o astfel de cerere. Se ştie foarte bine că toate operaţiunile cu echipamente militare sunt aprobate şi supravegheate permanent de către ANCEX. În unele cazuri, o parte din operaţiuni pot fi derulate şi prin agenţi comerciali specializaţi care perfectează aceste relaţii contractuale şi care, la rândul lor, sunt verificaţi de Agenţia Naţională de Control a Exporturilor Strategice (ANCEX).

Cu privire la vizita d-lui Crişan în Bagdad menţionăm că acesta nu numai că nu a fost niciodată în Bagdad, dar nu a fost niciodată în Irak.

În ceea ce priveşte afirmaţiile despre <ţeapa> în valoare de 180.000 USD produsă de Oliver Weigand Fabricii de Arme Cugir, ţinem să menţionăm că suma respectivă are legătură cu un contract încheiat în anul 2007, contract în care C.N. ROMARM S.A. nu este parte, iar dl. Crişan nu avea calitatea de DG al CNR la aceea dată, el fiind numit la conducerea companiei în anul 2010.

De asemenea, afirmaţia că dl. Vasile Crişan asistat de Ulise Toader şi Viorel Manole au perfectat cu Oliver Weigand modalitatea recuperării sumei de 180.000 USD precizăm că nu a avut loc o astfel de întâlnire sau demers la care dl. Crişan, Ulise Toader şi Viorel Manole să participe, acuzaţia încadrându-se în acelaşi ton al afirmaţiilor calomnioase şi nefondate.

Referitor la deplasarea în Bahamas a d-lui Vasile Marius Crişan şi a d-lui Viorel Manole, aceasta s-a făcut în baza unui mandat aprobat de Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, avizat de toate structurile competente şi a avut ca scop, printre altele, reducerea expunerii fabricii din Cugir pe un singur client important. De altfel, raportul de activitate întocmit la sfârşitul misiunii a fost aprobat de organele competente din CNR cât şi de conducerea MECMA. Un alt scop a fost acela de a renegocia cu firma M&M, care îşi are sediul în Bahamas, relaţiile contractuale pe care le are C.N. ROMARM S.A. cu acesta, rezultatul final fiind redimensionarea contractului la o valoare de aproximativ 4 ori mai mare decât valoarea iniţială.

Totodată,  afirmaţia că majoritatea deplasărilor domnului Crişan în străinătate au fost făcute fără aprobare şi fără mandat, iar rapoartele au lipsit, facem precizarea că aceste afirmaţii sunt total neadevărate şi cu rea intenţie, atâta vreme cât toate deplasările au fost aprobate de organele competente, iar la terminarea misiunii au fost întocmite rapoarte de activitate care, la rândul lor, au fost aprobate şi acestea. Menţionăm, de asemenea, că afirmaţii similare au făcut obiectul unor controale ale organelor de control ale MECMA care au constatat că acestea sunt nefondate.

În ceea ce priveşte afirmaţiile că Vasile Marius Crişan vrea să dea lovitura de graţie Fabricii de Arme Cugir, menţionăm că acesta a contribuit considerabil la: creşterea activităţii, fiind angajaţi pentru realizarea contractelor în derulare un număr de  aproximativ 500 de persoane; creşterea cu 35% a preţului produselor fabricii în contractele pe care aceasta le are la export; demararea proiectului naţional privind sistemul <armă de asalt şi muniţie 5,56> şi a unor discuţii avansate pentru dezvoltarea unor parteneriate pentru creşterea cifrei de afaceri şi modernizarea liniilor tehnologice ale acesteia.

Faţă de situaţia creată, Directorul General al CNR, Vasile Marius Crişan, îşi rezervă dreptul de a analiza posibilitatea sesizării organelor abilitate pentru a dispune măsuri în vederea angajării răspunderii d-lui deputat Ion Stan referitor la afirmaţiile tendenţioase pe care acesta le-a făcut în şedinţa din Camera Deputaţilor în data de 22 mai 2012.

Presupunem că foşti angajaţi ai companiei, care au legătură cu încălcarea legii şi sunt în litigiu cu compania sunt sursa acestor afirmaţii şi acuzaţii tendenţioase, folosindu-se de persone interesate mai mult de spectacol şi circ decât de bunul mers al acestei industrii de apărare care are nevoie urgentă de un cadru legislativ adecvat pentru a se putea relansa şi dezvolta.

Şef Birou Comunicare

Relaţii Publice şi Relaţia cu Mass Media

C.N. ROMARM S.A.

Ec. Mihaela Cobaschi”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. PLOTONIER de kko

    vineri, 01.06.2012 at 09:08

    E un comunicat complet denaturat si care are doar aparenta ca s-a produs un mare complot impotriva golanului Crisan(cunoscut ca atare de multa vreme). Dar, este la mintea cocosului ca un deputat cu vechime in Parlament, serios, fara implicatii in scandaluri si can-canuri,vicepresedinte al Comisiei SRI, are informatiile de unde se aduna si nu de la te miri cine. E drept ca si salariatii ROMARM cunosc o gramada de ilegalitati ale lui Crisan, Manole( Romaero?, Loteria?, banii din tinerete de la moldoveni? etc),iar sybinginerul seralist ULISE nu poate fi mai mult decat sef birou”tablou de bord” la CUGIR.

  2. UT

    vineri, 01.06.2012 at 13:34

    ceea ce a prezentat romarm este purul adevar.
    odiseus

  3. LA ...PESCARIE !

    joi, 07.06.2012 at 15:56

    Evident dupa controlul ministerului si dupa alegerile care-i vor aduce lui Crisan 0,1%( el si vecinii!).Un plotonier pervers si lipsit de caracter. ADIO si …..la pescarie !!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax