Connect with us
Advertisement

Eveniment

Roșia Montană, înscrisă în lista UNESCO. Decizia a fost luată marți, de Comisia Patrimoniului Mondial, la Fouzhou, China

Publicat

Peisajul cultural minier Roșia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia a fost luată astăzi, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial în cea de-a 44-a sa sesiune, extinsă, de la Fouzhou, China, ce are loc online în perioada 16-31 iulie 2021.

Valoarea universală excepțională a Peisajului cultural minier Roșia Montană – cel mai important, extins și divers din punct de vedere tehnic complex subteran minier al antichității romane, împreună cu zonele de exploatare a minereului, zone de locuit, zone sacre, necropole – a fost, astfel, recunoscută pe baza criteriilor (ii), (iii) și (iv) definite de Convenția Patrimoniului Mondial.

În același timp, situl a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, recunoscându-se, astfel, atât vulnerabilitatea sitului cât și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție. În acest sens, este încurajată cooperarea internațională și este recomandată invitarea la Roșia Montană a unei misiuni tehnice de monitorizare reactivă pentru a se stabili starea de conservare optimă și un program de măsuri pentru asigurarea ieșirii sitului de pe Lista patrimoniului mondial în pericol.

Astăzi, munca de cercetare științifică, documentare și conservare de aproape două decenii a specialiștilor și comunității patrimoniale din România și din lume este răsplătită prin recunoașterea de către UNESCO a valorii universale excepționale a sitului de la Roșia Montană. Protejat integral ca monument istoric de legislația din România, Peisajul cultural minier Roșia Montană intră astăzi în familia valorilor recunoscute ca relevante pentru întreaga umanitate, valori pentru care solidaritatea internațională se poate transforma în cooperare și asistență tehnică pentru conservarea și restaurare.

Comunitatea din Roșia Montană – greu încercată în aceste zile de inundațiile catastrofale din zonă – și comunitățile patrimoniale din întreaga țară sunt beneficiari ai acestui nou statut și, în același timp, parteneri al Statului în programul de măsuri necesar a fi definit și implementat pentru conservarea și punerea în valoare a patrimoniului și dezvoltarea durabilă a zonei.

Roșia Montană, înscrisă în lista UNESCO. Reacția președintelui Klaus Iohannis

Salut includerea peisajului cultural minier de la Roșia Montană în patrimoniul umanității! Prin eforturi conjugate ale autorităților și specialiștilor, Roșia Montană trebuie să devină un model de punere în valoare a patrimoniului prin dezvoltarea durabilă a zonei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement