Actualitate
Roşia Montană: Peste 10.000 de vizitatori au trecut pragul Muzeului „Aurul Apusenilor”

Împlinirea unui an de la restaurarea primei clădiri din centrul istoric al Roşiei Montane – „casa de la numărul 325” -, timp în care peste 10.000 de vizitatori i-au trecut pragul, a fost marcată, joi, prin inaugurarea unei expoziţii temporare, aparţinătoare Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.
Expoziţia cuprinde figurine ceramice create de meşterii Daciei romane, artefacte descoperite pe teritoriul judeţului Alba. În perioada 10 martie – 30 aprilie, vizitatorii vor avea ocazia să admire micile statuete şi plachete care, acum aproape 2.000 de ani, erau cea mai accesibilă formă de artă.
Totodată, începând de joi, expoziţia permanentă de istorie a mineritului „Aurul Apusenilor” poate fi admirată şi online, printr‑un tur virtual 360°, disponibil pe website-ul www.rmgc.ro. Astfel, vizitatorii au la dispoziţie o suită de imagini panoramice cu încăperile expoziţiei, pe care le pot vizualiza din orice colţ al lumii, prin simpla folosire a butoanelor de navigare.
„Expoziţia temporară reprezintă o manieră în plus prin care turişti sau localnici, copii sau adulţi, elevi, studenţi sau oameni de ştiinţă pot să vadă mărturii interesante din viaţa cotidiană a civilizaţiei romane din Dacia. Expoziţia cuprinde o serie de figurine confecţionate din lut ars, realizate de meşteri locali şi destinate unei clientele cu mai puţină dare de mână, care nu îşi putea permite preţioasele statui de marmură sau bronz”, a declarat Radu Ota, reprezentant al Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia şi unul dintre realizatorii expoziţiei temporare, cu ocazia vernisajului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News