Actualitate
Rotaract Club Alba Iulia și Asociația Pentru Tine au donat 10 computere unor copii, în cadrul acțiunii „Primul meu calculator”
Rotaract Club Alba Iulia și Asociația Pentru Tine Alba Iulia au donat primele 10 calculatoare, din cadrul proiectului „Primul meu calculator”. Pe parcursul întregului an, cele 2 entități donează 60 de calculatoare.
Conștienți de valoarea pe care o educație de calitate o conferă unei persoane și unei societății, tinerii din Rotaract Alba Iulia, alături de Asociația Pentru Tine au demarat un proiect prin care și-au propus ca pe parcursul anului 2022, să împartă 60 de calculatoare, pentru 60 de familii vulnerabile.
„Primăvara este simbolul unui nou început și exact asta am vrut și noi să oferim primelor 10 familii la care am ajuns, cu calculatoarele.
Au fost zile încărcate de emoție, atât din partea noastră cât și din partea celor care ne așteptau nerăbdători. Părinți plini de recunoștință, zâmbete și multe mulțumiri, curiozitatea și entuziasmul celor mici, au conturat o emoție în sufletele noastre pe care o vom prețui mereu.
Ne-am bucurat să vedem că și alte persoane s-au alăturat cauzei noastre, de a sprijini educația. Vision Tech Software și Infogrup sunt parte din această poveste frumoasă, pe care sperăm să o dezvoltăm,” au transmis membrii Rotaract Club Alba Iulia.
„Proiectul „Primul meu calculator” a fost gândit la începutul acestui an, înainte ca situația conflictului ruso-ucrainean să escaladeze.
Scopul proiectului este de a susține educația copiilor încadrați într-o formă de învățământ, care se află într-o situație de vulnerabilitate, prin donarea de calculatoare pe tot parcursul anului.
În urmă cu 9 zile consideram că trăim cea mai prosperă perioadă din istoria omenirii, iată că de atunci viețile noastre s-au schimbat, iar astăzi suntem cu toții, într-un moment definit de frica, de incertitudine și de neliniște.
E o perioadă în care, mai mult decât oricând, e important să ne păstrăm discernământul, omenia, compasiunea și să înțelegem că sprijinul reciproc și educarea pentru pace sunt cele mai bune arame pe care binele le are în fața răului” a declarat Roxana Adam – președinte Rotaract Club Alba Iulia
Proiectul „Primul meu calculator” continuă și lunile viitoare. Dacă dorești să participi, accesează formularul: www.rotaractalbaiulia.ro/inscriere sau contactează-ne la numărul de telefon 0755125437.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News