Connect with us
Advertisement

Actualitate

Rovana Plumb: România ar putea avea un salariu minim de nivelul Uniunii Europene în 2018 – 2019. Prima creștere programată pentru 1 iulie

Publicat

bani România ar putea avea un salariu minim comparabil cu cel din celelalte țări ale Uniunii Europene în anul 2018 sau 2019, după ce, în prealabil, vor avea loc mai multe creșteri succesive de salariu minim, prima dintre ele fiind programată pentru 1 iulie, a declarat, marți, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb.

”Potrivit Cartei Sociale a Uniunii Europene, salariul minim pe economie trebuie să reprezinte 50 la sută din salariul mediu pe economia statului membru respectiv. La nivelul țării noastre, vor avea loc în perioada următoare creșteri succesive de salariu minim, prima dintre ele fiind programată pentru data de 1 iulie a.c., când salariul minim va crește de la 975 lei, cât este în prezent, la 1.050 lei. Următoarea majorare este fixată pentru ianuarie 2016, când salariul minim va ajunge la 1.200 de lei, măsură de care vor beneficia 1,7 milioane de salariați, 30 la sută dintre aceștia provenind din mediul privat și restul din sectorul bugetar. În urma adoptării noului Cod fiscal și a noii Legi a salarizării, estimăm că am putea avea un salariu minim de nivelul Uniunii Europene în 2018-2019′, a afirmat Rovana Plumb, în cadrul Conferinței ‘Salariul Ultimul Tabu”.

Potrivit Ministrului Muncii, în România există la ora actuală mai mulți salariați decât pensionari, fiind vorba de 5.264.000 de persoane care se află în câmpul muncii, față de 5.000.000 de persoane retrase din activitate.

”Până la sfârșitul acestui an, vrem să avem un program informatic care să permită coroborarea datelor oferite de Registrul General de Evidență a Salariaților, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția de Evidență a Populației și Agenția Națională de Inspecție Socială. Din informațiile pe care le avem, la ora actuală există mai mulți salariați decât pensionari, fiind vorba de 5.264.000 de persoane care se află în câmpul muncii, față de 5.000.000 de persoane retrase din activitate. Creșterea cu 64.000 a numărului de salariați s-a produs în primele două luni ale acestui an, la sfârșitul lui 2014 numărul salariaților fiind egal cu cel al pensionarilor”, a mai spus oficialul din Ministerul Muncii.

Rovana Plumb a precizat, totodată, că indicele de fericire al cetățenilor români față de propria viață a crescut la 7,2 puncte, depășind media europeană de 7,1 puncte.

”Comisia Europeană a anunțat indicele de fericire al cetățenilor europeni față de propria viață, în cazul românilor această valoare crescând la 7,2 puncte, depășind astfel media europeană de 7,1 puncte. În perioada următoare, intenționăm să venim cu o nouă viziune, una europeană, astfel încât să trecem de la conceptul de ‘resursă umană’, la cea de ‘capital uman’, care înseamnă investiție. Vrem să dezvoltăm o politică salarială corectă, echitabilă, pentru a face legătura între muncă și performanță. În prezent, proiectul se află în dezbatere între ministerele Muncii, Finanțelor Publice și Dezvoltării Regionale, iar ulterior vom avea consultări cu partenerii sociali”, a mai spus ministrul Muncii.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement