Administrație
Rromii din Câmpeni au poprire pe ajutorul social, pentru serviciul de salubritate

Pentru a nu mai avea probleme cu persoanele care nu-şi plătesc serviciile de salubritate, administraţia publică locală i-a chemat pe datornici la sediul Primăriei, pentru a declara dacă sunt de acord să li se reţină contravaloarea serviciilor de salubritate din ajutorul social, în caz contrar riscând să râmână cu gunoiul menajer la uşă.
Potrivit primarului Ioan Călin Andreş, decizia a fost luată „împreună cu rromii în cauză, care au declarat, în scris, cu semnătură, că sunt de acord să li se reţină din ajutorul social banii necesari serviciului de salubritate”. Decizia a fost aplicată de autorităţi începând cu noiembrie a.c. şi până în momentul de faţă nu au fost întâmpinate probleme, serviciul de ridicare a gunoiului fiind în valoare de câţiva lei pe lună.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News