Connect with us
Publicitate

Actualitate

S-a deblocat suma de 135 de milioane pentru investiţiile din educaţie. CUM vor fi repartizaţi banii pentru lucrările de la şcoli şi grădiniţe

elevi

Publicat

elevi, profesori Guvernul a decis miercuri, deblocarea, în luna mai, a sumei totale de 135 de milioane de lei, fonduri destinate investițiilor în infrastructura din domeniul educației.

Din acești bani, suma de 90 de milioane de lei va fi repartizată pentru lucrări de investiții aflate în derulare, ale căror contracte multianuale au fost încheiate anii trecuți, cu mențiunea că lucrările se vor executa și plăti în limita fondurilor aprobate anual prin buget.

În programul anual de investiții, anexat Legii bugetului de stat pe 2015, sunt cuprinse fonduri pentru derularea a 55 de obiective de investiții pentru învățământul superior și 16 obiective de investiții pentru învățământul preuniversitar.

De asemenea, sunt cuprinse fonduri pentru lucrări de consolidare, reabilitare, reparații capitale și dotare a spațiilor de învățământ, cercetare și sociale.

De asemenea, diferența de sumă, de 45 de milioane de lei, este destinată lansării procedurilor de licitație în vederea încheierii contractelor de execuție lucrări la 21 de școli din cadrul Proiectului de Reabilitare a Infrastructurii Școlare și la 17 grădinițe din cadrul Proiectului privind Reforma Educației Timpurii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate