Actualitate
S-a îmbătat și-a făcut scandal în bloc. Tânăr de 24 de ani din Roșia de Secaș, sancționat de jandarmi
Un tânăr de 24 de ani din Roșia de Secaș a fost sancționat de jandarmi după ce, aflat în stare de ebrietate, a spart un geam din blocul în care locuiește în Alba Iulia și s-a certat cu vecinii săi.
Printr-un apel la 112, dispeceratul Jandarmeriei Alba a fost anunţat joi, 8 mai, la ora 16.00, că într-un bloc de locuinţe situat pe strada Bulevardul Revoluţiei 1989 din Alba Iulia o persoană aflată în stare de ebrietate deranjează liniştea locatarilor. Mai mult, aceasta, având asupra sa un obiect contondent, spărsese un geam, după care s-a certat cu locatarii care i-au cerut socoteală.
Un echipaj de jandarmerie a intervenit de urgenţă şi, deşi respectiva persoană plecase, a fost căutată potrivit descrierii făcute de către martorii la incident şi identificată la câteva străzi distanţă. Este vorba de Valer T., un bărbat în vârstă de 24 de ani, din Roşia de Secaş, care şi-a justificat comportamentul prin faptul că a consumat excesiv alcool şi a vrut să facă o glumă. Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu avertisment scris şi amendă contravenţională în valoare de 200 de lei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News