Actualitate
S-a „răzbunat” pe fostul prieten şi i-a furat oglinzile de la maşină. O femeie de 30 de ani din Alba Iulia riscă dosar penal
O tânără din Alba Iulia a intrat în atenţia autorităţilor de cercetare penală după ce a furat oglinzile unei maşini ce aparţinea fostului prieten. A vrut astfel să-l convingă pe fostul prieten să-i răspundă la telefon.
Incidentul a fost anunţat sâmbătă, 25 ianuarie, la ora 17.00, când un bărbat a sunat la 112 şi a solicitat ajutor deoarece constatase că-i dispăruseră oglinzile retrovizoare ale autoturismului proprietate personală. Cazul a fost preluat de un echipaj de jandarmerie care l-a contactat pe păgubit şi a aflat de la acesta că există deja un suspect. Este vorba de o tânără, fostă prietenă a bărbatului, care, în urmă cu şase luni ar mai fi săvârşit o faptă asemănătoare. Interpelată de jandarmi, femeia a recunoscut că ea este autoarea furtului, şi şi-a motivat gestul prin aceea că, în acest fel, a dorit să-l convingă pe fostul prieten să-i răspundă la telefon.
Identificată ca fiind Marcela S. (30 de ani), domiciliată în municipiul Alba Iulia, pe numele acesteia au fost întocmite acte de constatare fiind susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Cercetările în cauză vor fi continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News