Centrul InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat sâmbătă, 30 mai, că a fost reluată circulația rutieră pe DN 67C (Transalpina), pe tronsonul kilometric 34+800 metri - 79+800 metri, între localitățile Rânca (județul Gorj) și Curpăt (Alba/Sibiu).

Publicitate

Până la data de 1 iulie 2026, traficul rutier va fi permis pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone doar în intervalul orar 09.00-20.00.

În perioada 1 iulie – 31 august se va putea circula între orele 07.00 – 21.00.

Pe sectorul alpin, limita de viteză este de maximum 30 km/oră.

Participanții la trafic sunt obligați să respecte semnalizarea rutieră instituită și restricțiile de circulație existente pe acest sector de drum montan. În funcție de condițiile meteorologice, circulația rutieră poate fi restricționată temporar sau închisă pentru siguranța participanților la trafic, transmite Poliția Română.

Publicitate

Circulația rutieră se poate închide sau restricționa, pe durata limitată, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile (ceață, ploi torențiale, furtună, etc.) sau ca urmare a unor fenomene cum sunt avalanșele, căderile de stânci și ebulmentele”, au transmis reprezentanții CNAIR