Identitatea vizuală a municipiului Alba Iulia a fost supusă la vot, vineri, 29 octombrie, în cadrul şedinţei de consiliu local. Logo-ul Cetăţii Alba Carolina, o reprezentare în culori organice a fortificaţiei de tip Vauban, cu formă stelară, va fi însoţit de sloganul " Cealaltă Capitală ( The Other Capital), Bine aţi venit în cea mai mare Cetate din România". Brandul turistic al oraşului a fost conceput de albaiulianul Adrian Docea, iar în realizarea acestuia s-a ţinut cont şi de sugestiile celor care au intrat pe site pentru a vota varianta finală de logo. "Ne dorim ca, în fiecare an, Alba Iulia să devină capitala a ceva (aşa cum Sibiul este acum capitala bunului simţ). S-a dorit promovarea Cetăţii în ansamblul ei, iar această identitate vizuală va reprezenta municipiul nostru peste tot în lume" a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coşer. Consilierii locali au votat în unanimitate brand-ul şi înregistrarea noului logo la OSIM: "Îmi place acest logo şi cred că sloganul este foarte potrivit, având în vedere că Marea Unire de la 1918 s-a făcut la Alba Iulia" a opinat consilierul PD-L Mihai Baco.
Publicitate
Ideea realizării unei identităţi vizuale a municipiului Alba Iulia a fost primită cu interes de către albaiulieni. Prima care şi-a manifestat dorinţa de a folosi acest logo pe produsele ei a fost firma "Agras". Aceasta doreşte să imprime sigla oraşului pe toate plasele şi ambalajele ce vor fi prezentate la târgurile naţionale şi internaţionale.
Redacția Alba24 este semnătura comună utilizată de redactori pentru articole realizate în colaborare sau pentru conținut preluat și adaptat din surse externe. Alba24 este primul portal de știri non-stop din județul Alba, activ din 2010. Echipa editorială este formată din ziariști profesioniști, coordonați de Florin vezi mai mult ...
Comentarii (0)