Eveniment
S-au finalizat cercetările în cazul de toxiinfecție alimentară de la Mercur. O angajată a sălii de nunți, depistată cu Salmonella
Analizele și cercetările privind cazurile de toxiinfecție alimentară de la Mercur s-au finalizat. Potrivit DSP Alba, o femeie, ajutor de bucătar, a fost descoperită ca fiind purtătoare de Salmonella, iar de acolo ar fi pornit problemele de sănătate apărute la nuntași. În urma controalelor au fost dezinfectate în repetate rânduri toate sălile de nunți, iar proprietarii au cerut măsuri suplimentare de analize la mai mulți angajați în mai multe laboratoare pentru a se asigura că astfel de cazuri nu se vor mai repeta.
În jur de 80 de persoane s-au prezentat la sfârșitul lunii mai la Unitatea de Primiri Urgențe din Alba Iulia, după o nuntă la una dintre sălile Mercur din Alba Iulia. Dintre aceștia, 16 au fost internați, cu simptome de deshidratare.
Nuntașii acuzau stări de rău, vărsături, diaree, toate acestea fiind simptome ale toxiinfecției alimentare. Printre aceștia ar fi fost atât mirii și nașii, cât și 9 copii.
Diagnosticul celor internați nu a fost încă stabilit, urmând să fie pus în urma rezultatului analizelor.
Totodată, 17 angajați care au preparat și servit masa au fost convocați, marți, de către inspectorii DSP, la laborator, în vederea recoltării de exudat faringian și examen de coprocultură.
În urma acestor controale a reieșit că o femeie, ajutor în bucătărie, era purtătoare de Salmonella. Potrivit DSP Alba, toți angajații au avut analizele la zi.
În urma acestui incident, proprietarii sălilor de nunți au cerut dezinfectarea de câte trei sau patru ori a tuturor sălilor care le aparțin și în plus analize pentru mai mulți angajați.
SALA DE NUNȚI AMENDATĂ CU 15.000 de lei
UPDATE: Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba informează că toxiinfecția alimentară produsă în data de 27.05.2017 la o sală de nunți din Alba Iulia a fost cauzată de prezența germenului Salmonella în aperitivele reci servite invitaților.
VEZI: Cazul TOXIINFECȚIEI de la Mercur Select. Vasile Macarie, administratorul sălii: Ne oferim sprijinul necondiționat pentru toate persoanele care au avut de suferit
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News