Actualitate
„Să facem fiecare zi, o zi fără tutun”: Ciocolată şi suc, în schimbul unei ţigări, pentru elevii liceelor din Alba
În cadrul campaniei “Să facem din fiecare zi, o zi fără tutun!”, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Alba marchează Ziua Naţională fără Tutun. În acest sens, joi, de la ora 11.00, va fi organizată o acţiune de sensibilizare a tinerilor în vederea renunţării la fumat prin oferirea unor alternative la consum – un suc sau baton de ciocolată, în schimbul unei ţigări.
Acţiunea se va desfăşura la Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia, Liceul de Muzică şi Arte Plastice Alba Iulia şi Colegiul Tehnic “Dorin Pavel” Alba Iulia, unde tinerii vor primi, în schimbul unei ţigări, un suc sau un baton de ciocolată.
În cadrul campaniei CPECA Alba, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al judeţului Alba, se vor desfăşura sesiuni de informare pe tematică antitutun la Grup Şcolar de Chimie Industrială Ocna Mureş, Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureş, Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia, Liceul de Muzică şi Arte Plastice Alba Iulia, Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” Alba Iulia, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Alba Iulia, Grup Şcolar Agricol Alexandru Borza Ciumbrud, Liceul Teologic Romano-Catolic Alba Iulia, Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia, Şcoala cu clasele I-VIII „Avram Iancu” Alba Iulia, Şcoala cu clasele I-VIII „Mihai Eminescu ” Alba Iulia, Aşezământul Social „Sf. Vasile cel Mare” Alba Iulia, Casa de tip familial Almaşu Mare, în scopul conştientizării de către elevi a riscurilor asociate consumului de tutun.
Totodată, se vor desfăşura şi activităţi de creştere a nivelului de conştientizare a populaţiei cu privire la efectele nocive ale fumatului, prin diseminarea de materiale informative pe tematică antitutun, precum şi responsabilizarea părinţilor în ceea ce priveşte riscurile la care îşi expun familia şi în mod deosebit copiii prin prisma fumatului pasiv prin distribuirea unei scrisori de sensibilizare către aceştia.
Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din noiembrie, printr-o iniţiativă de a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News