Actualitate
Salariații români vor fi nevoiți să încheie noi contracte cu angajatorii, până la data de 20 decembrie
Până la data de 20 decembrie 2017, salariații din țara noastră vor fi nevoiți să încheie cu angajatorii lor noi contracte, din cauza modificăriii Codului Fiscal, prin care se face transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.
„În calitate de angajatori, până în data de 20 decembrie 2017, trebuie încheiată negocierea cu salariaţii privind transferul asigurărilor sociale de la angajatori la salariaţi, conform prevederilor din OUG nr. 82/2017 pentru modificarea unor acte normative”, a informat consultantul fiscal Adrian Benţa, potrivit economica.net.
Sursa citată menționează că Bența a redactat şi formularele tip care trebuie completate de angajaţi şi explică ce trebuie făcut:
„În esenţă, pasii de urmat sunt:
a) iniţierea negocierii/convocarea salariaţilor din iniţiativa angajatorului;
b) desemnarea de către salariati a unuia sau mai mulţi reprezentanţi pentru a negocia cu angajatorul;
c) negocierea efectivă şi consemnarea rezultatului negocierii într-un document;
d) comunicarea către salariaţi a rezultatului negocierii”.
„Ulterior, se vor intocmi actele aditionale la contractele de munca pentru care s-a decis modificarea”, spune el.
Începând cu 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale au fost transferate de la angajator la angajat şi vor fi de 25% pentru pensii şi 10% pentru sănătate. Impozitul pe venit scade şi el de la 16% la 10%. Angajatorul va mai plăti doar contribuţia asigurătorie pentru muncă, de 2,25%. Pentru ca, în urma acestei măsuri, angajaţii să rămână cu acelaşi nivel al salariului net, angajatorul trebuie să crească salariul brut.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News