Actualitate
Salariile de la Poșta Română vor crește cu 15% de luna viitoare. E cea mai mare majorare din ultimii 10 ani
Un numar de 13.261 de angajați din Poșta Română vor primi, începând din 1 noiembrie 2018, salarii mărite cu 15%, cea mai mare corecție salarială din ultimii 10 ani, a anunțat luni ministrul Comunicatiilor și Societatii Informationale, Bogdan Cojocaru.
Poșta Română caută pe Facebook noi angajați. Peste 10 posturi disponibile în județul Alba
„Cea mai mare corecţie salarială din ultimii zece ani a fost posibilă, la Poşta Română, după rectificarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2018, aprobată în şedinţa de Guvern din 24 octombrie.
Astfel, începând cu 1 noiembrie 2018, un număr de 13.261 de angajaţi, 89% dintre ei reprezentând personal operaţional, va primi în plus, la salarii, o sumă medie de 337 de lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 15%, cea mai mare corecţie salarială din ultimii 10 ani.
Compania Națională Poșta Română este o societate strategică la nivel de țară, în care își desfășoară activitatea peste 24.000 de angajați. În plin proces de redresare a celui mai mare operator de servicii poștale din România, ne-am îndreptat atenția asupra personalului, deoarece ne dorim ca angajații noștri să realizeze că munca lor este importantă, fiind interfața dintre noi și cetățenii care beneficiază de serviciile Poștei.
Concret, această creștere salarială are două obiective: primul vizează fidelizarea angajaților care lucrează în zona operativă, iar al doilea crearea de condiții atractive pentru cetățenii care își doresc să se angajeze aici. Este o realitate faptul că Poșta Română are un deficit de personal, iar concursurile pentru angajări sunt reluate de foarte multe ori, dat fiind că nu se prezintă nimeni. Odată cu noile creșteri salariale și cu realizarea treptată de investiții la Poștă, consider că interesul cetățenilor de a lucra aici va crește, iar actualii angajați vor fi stimulați să își îmbunătățească rezultatele muncii. Reconsolidarea încrederii în Poșta Română este o prioritate pentru mine și întregul Executiv, acest lucru realizându-se treptat prin investiții și angajați responsabili.
La baza rectificării cheltuielilor de natură salarială pentru anul 2018 au stat nevoia de personal resimțită de Compania Națională Poșta Română S. A, combătută prin crearea unui cadru atractiv de lucru în cadrul societății, și respectarea prevederilor asumate în Contractul Colectiv de Muncă 2018-2020, privind efectuarea, în perioada octombrie – decembrie 2018, de corecţii salariale, prin reaşezarea salariilor pe tranşe de vechime în sistemul poştal, în vederea eliminării diferenţelor de salarii pe funcţii/ vechime. Totodată, s-a ţinut cont de respectarea prevederilor Legii nr. 2/2018 a bugetului de stat privind majorarea cheltuielilor de natură salarială faţă de anul precedent, precum şi de execuţia cheltuielilor de natură salarială din perioada ianuarie – august 2018.”
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News