Administrație
SALARIILE din PRIMĂRIA SEBEȘ: Muncitor – 3.078 lei, șofer – 4.845 lei. Cel mai mic salariu, un polițist local
Primăria Sebeș a publicat salariile pe care le încasează angajații instituției. Așa cum era de așteptat, cel mai mult câștigă primarul, respectiv 15.438 de lei lunar. La capătul opus, cel mai mic salariu este al unui polițist local, 2.698 lei. Un portar câștigă 2.850 lei, un muncitor 3.078 lei iar un șofer care deservește aleșii locali – 4.845 lei lunar.
La data de 31 martie 2018 Consiliul Local Sebeș a publicat lista funcțiilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului, aparatului permanent de lucru al consiliului local, serviciilor publice fără personalitate juridică aflate în subordinea sa. Publicarea listei vine ca urmare a intrării în vigoare a legii 153/2017, lege care prevede că instituțiile și autoritățile publice sunt obligate să afișeze aceste informații de transparență a veniturilor, altfel vor putea primi amenzi între 5.000 și 10.000 de lei, iar răspunderea contravențională va aparține conducătorului entității respective. Competența privind sancționarea celor care nu respectă legea intră în atribuțiile Inspecții Muncii.
„Toate autorităţile şi instituţiile publice enumerate la art. 2 alin. (1) şi (3) vor publica la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie şi 30 septembrie ale fiecărui an şi vor menţine publicate, o listă a tuturor funcţiilor din autorităţile sau instituţiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice”, stabilește legea salarizării unitare.
Odată cu publicare listei au fost făcute publice salariile de bază a funcționarilor plătiți din banii publici din cadrul primăriei și a consiliului local Sebeș. La prima vedere putem observa că primarul din Sebeș are pe lună o indemnizație de bază de 12.350 lei la care se alătură un spor de 25% provenit din implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile, mai exact 3.088 lei ajungând la un salariu lunar de bază de 15.438 lei.
Viceprimarul câștigă 10.450 lei alături de sporul de 25% provenit din implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile, adică 13.063 lei.
În cadrul funcțiilor publice de conducere arhitectul șef are un salariu de bază de 9.196 lei lunar, un șef serviciu 8.588 lei iar un șef de birou 7.695 lei. toți beneficiind de un voucher de vacanță anual în valoare de 1.450 lei.
Funcțiile publice de execuție nu se lasa mai prejos și putem observa un auditor superior cu un salariu de 6.536 lei, un consilier juridic principal 4.921 lei, consilier juridic superior 5.871 lei, referent inspector protecție civilă 5.035 lei, secretar dactilograf 4.541 lei și un sofer care deservește aleșii locali 4.845 lei.
Directorul executiv al poliției locale primește lunar un salariu de bază de 7.543 lei, un polițist local superior clasa I – 4.987 lei în timp ce un debutant primește 2.850 lei.
Șeful serviciului public comunitar local de evidența a persoanelor are o indemnizație lunară de bază de 8.588 lei, un consilier inspector grad superior al aceluiași serviciu 6.023 lei, referent principal cu studii medii câștigă pe lună 4.028 lei.
Prezentam mai jos lista completă a funcțiilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului, aparatului permanent de lucru al consiliului local, serviciilor publice fără personalitate juridică aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Sebeș.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
croco
vineri, 13.04.2018 at 12:00
Salarii nesimtite ! Fraierii dau taxe si biruri aiurea, care se duc dupa cum se vede, pe salarii enorme fata de cele din mediul privat.
pilu
vineri, 13.04.2018 at 18:25
Sofer cu salar mai mare ca un director de scoala. Bai, in ce tara traim.
Plătitor de taxe
vineri, 13.04.2018 at 21:55
Salarii nesimtite pt. niste lipitori….. RUȘINEEEE!
Dragnea Pol
sâmbătă, 14.04.2018 at 16:05
Noroc cu PSD!!!
croco
marți, 17.04.2018 at 13:27
Vezi ca la Sebes aveti primar PDL !