Connect with us
Publicitate

Eveniment

Salvatorul-erou Adrian Todea de la ISU Alba. Cum a salvat doi oameni, dintr-o mașină căzută în apele râului Arieș

Publicat

Plutonierul Adrian Todea de la ISU Alba este cel care a reușit să salveze, în timpul său liber, doi oameni dintr-o mașină căzută în apele râului Arieș. Povestea sa a fost relatată de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba.

”Astăzi, dorim să împărtășim cu voi povestea colegului nostru plt. Todea Adrian, salvatorul a două vieți care au fost la un pas de a fi curmate de apele râului Arieș.

Uneori, destinele se împletesc în clipe de cumpănă, iar simpla prezență a unui salvator poate schimba totul. Duminica trecută, două vieți au fost la un pas de a fi curmate de apele râului Arieș. În acel moment de disperare, salvarea lor a venit din partea colegului nostru, plt. Adrian Todea, un salvator dedicat, pentru care binele semenilor este mai presus de toate.

Adrian, se afla în drum spre localitatea Sălciua, județul Alba, împreună cu prietenii săi, când în fața lui, s-a petrecut un accident care avea să-l marcheze pentru totdeauna.

O mașină s-a răsturnat în râul Arieș, și, fără să ezite, acesta a oprit de îndată mașina și a pornit înspre locul accidentului. O femeie rănită se lupta să iasă din mașina răsturnată, iar în interior, soțul ei era prins sub apa care inundase deja autoturismul, blocat cu centura de siguranță.

Fiecare secundă conta

Cu determinare și experiența avută în salvarea de vieți, Adrian a intrat de îndată în apa rece, știind că fiecare secundă conta. S-a strecurat în interiorul mașinii, și, cu eforturi incredibile, ajutat de încă câțiva cetățeni, a reușit să-l elibereze pe bărbatul blocat. Împreună, au ieșit la mal, învingători ai unei lupte câștigate împotriva timpului.

Colegul nostru a fugit de îndată la mașina lui pentru a lua trusa medicală și ulterior a reușit să oprească sângerarea femeii, înainte ca echipajele medicale specializate să ajungă la locul evenimentului.

Pentru Adrian, aceasta nu este o simplă meserie, ci o chemare.

La doar 27 de ani, a acumulat deja experiență în cei șapte ani în slujba salvării vieților omenești. Acest erou în uniformă își îndeplinește zilnic promisiunea de a fi acolo pentru cei aflați la nevoie, iar faptele sale ne amintesc că nu toți eroii poartă mantii, ci îmbracă uniforma curajului și a datoriei.

Felicitări Adrian! Ești un simbol al devotamentului, gata mereu să își protejeze semenii”, a transmis ISU Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate