Eveniment
Sâmbătă, 4 septembrie: Sărbătoarea vânătorilor și pescarilor din județul Alba, la Complexul vânătoresc din Hăpria. PROGRAM
„Ziua vânătorului și pescarului”, ediția a IX-a – sărbătoarea vânătorilor și pescarilor din județul Alba va avea loc sâmbătă, 4 septembrie, la Complexul vânătoresc Lupoaia din Hăpria, comuna Ciugud.
Din cadrul evenimentului nu vor lipsi concursurile și demonstrațiile, între care amintim concursul cu degustare de ciaunuri cu preparate din vânat, concursul de boncăluit la cerb sau concursul de tir cu arcul.
Cu această ocazie, conducerea Asociației Judeţeane a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Alba invită pe toți membri vânători și pescari ai asociației, prieteni, colaboratori și simpatizanți, să participe la cea de-a IX-a ediție a „Zilei vânătorului și pescarului”, ce va avea loc sâmbătă, începând cu ora 13:00, la Complexul vânătoresc din localitatea Hăpria.
Evenimentul se va desfășura după următorul program:
– Deschiderea festivităților
– Expoziție chinologică
– Demonstratie și concurs de tir cu arcul
– Demonstrație – vânătoare cu păsări de pradă (Asoc. Peregrinus)
– Demonstrație și concurs de boncăluit la cerb
– Expozeu cinegetic – „Cerbul sălbăticiune tutelară” (artă ,trofee, vânători) – prezentare a marelui cinegetician – Radu Mija
– Program artistic muzical și de dans popular
– Concurs cu degustare de ceaunuri cu preparate din vânat.
„Meniul evenimentului: gustări calde și reci, aperitive din carne de vânat; ciorbă de mistreț cu tarhon, ciorbă de pește; tocană de mistreț, tocană de căprior, tocană de miel, purcel, miel și pui la proțap; pălincă, coniac, afinată, vin alb, vin rose, bere-la discreție și multă, multă distracție și voie bună. Sistemul practicat – all inclusive.
Vă așteptăm cu mare drag”, au transmis reprezentanții AJVPS Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News