EVENIMENT
Sâmbătă, 5 octombrie: Caravana de vâslit pe Mureș, ediția a II-a. Tură de vâslit între Sântimbru și Alba Iulia
A doua ediție a evenimentului sportiv „Caravana de vâslit pe Mureș” se va desfășura sâmbătă, 5 octombrie. Pasionații de kaiac – canoe sunt așteptați de la ora 09:00, la debarcaderul de la Sântimbru, la o tură de vâslit pe râul Mureș până la Alba Iulia (debarcaderul din Partoș).
Evenimentul, organizat de CSM Unirea Alba Iulia, a fost creat pentru a promova disciplina kaiac – canoe în județ dar și pentru a încuraja un stil de viață sănătos.
„Suntem foarte onorați că plecarea într-o aventură de câteva ore pe râul Mureș va fi făcută de la Pontonul de la Sântimbru, cu oprire la colegii noștri de la Ciugud și cu linia de sosire la Alba Iulia.
Credem foarte mult în lucrurile frumoase de care sa ne bucurăm aici aproape și pentru care nu mai este nevoie să mergem departe – acesta fiind și unul din motivele pentru care am demarat construcția pontoanelor alături de vecinii noștri de pe râul Mureș”, a transmis primarul din Sântimbru, Ioan Iancu Popa.
Distanța pe apă între debarcaderul de la Sântimbru și cel de la Partoș – Alba Iulia este de aproape 19,7 km și poate fi parcursă în circa 3 ore.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.