Sâmbătă va debuta prima ediţie a competiţiei „Alba Iulia City Race”, iar, pentru o bună desfăşurare a concursului, adjunctul şefului Poliţiei Municipiului Alba Iulia, comisar Sorin Finta a spus că accesul pe mai multe artere principale din zona Cetate va fi restricţionat în intervalul 9.00-14.00 şi face apel la înţelegerea conducătorilor auto, să respecte măsurile care au fost dispuse. 

Publicitate

Echipaje din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, al Poliţiei Locale şi Jandarmeriei Alba  vor asigura un climat de ordine şi siguranţă atât pentru concurenţi cât şi participanţilor la trafic. Astfel că timp de 6 ore vor fi blocate B-dul Transilvaniei (pe sensul de urcare) între intersescţia cu B-dul Revoluţiei şi intersescţia din faţa Catedralei Unităţii Naţiunilor, străzile Mircea Eliade, Ana Aslan şi Francesca.

De asemenea, accesul va fi restricţionat pe următoarele străzi din Alba Iulia:

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

- strada Crişan, de la intersecţia cu strada fostei clădiri „ Proiectărilor” până în parcarea din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor

- B-dul 1 Decembrie între intersescţiile cu strada Vasile Goldiş şi Cloşca

- B-dul revoluţiei între intersescţia cu strada Cloşca şi intersecţia cu b-dul Transilvaniei

- strada Fântânele de la intersecţia cu b-dul Transilvaniei (sensul de urcare)

- strada Aurel Iederii (înspre b-dul Transilvaniei)

- strada Aurel Vlad (înspre b-dul Transilvaniei)

Accesul este permis conducătorilor auto pe următoarele trasee: strada Fântânele - b-dul Transilvaniei (sensul de coborâre) - b-dul Revoluţiei (înspre Lidl)

Publicitate

strada Gladiolelor - Bd. Transilvaniei (sensul de coborâre) - b-dul Revoluţiei (înspre Lidl).

Conducătorii auto sunt rugaţi să elibereze parcările din capetele bd-ului Transilvaniei şi de asemenea parcarea de pe b-dul Transilvaniei (sensul de urcare) între intersecţia cu Bd. Revoluţiei şi strada Fântânele, de vineri după-masa şi până sâmbătă la ora 14.00.

Comisarul Sorin Finta a spus că măsurile luate în cadrul traficului rutier din Alba Iulia, cu ocazia competiţiei sportive au fost dispuse pentru că „nu putem permite ca aceşti concurenţi să alerge printre maşini”.

Publicitate