La debutul campaniei electorale, TNL Alba organizează un eveniment de prezentare a candidaţilor la europarlamentare, la care au fost invitaţi Eduard Hellvig, Klaus Iohannis şi Claudia Benchescu. În cadrul evenimentului va avea loc și o dezbatere pe teme legate de Uniunea Europeană.

Publicitate

„TNLA Alba în Europa” se desfăşoară sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia şi sunt aşteptaţi aproximativ 300 de participanți. Evenimentul se dorește a fi unul prin care să se realizeze și o promovare a candidaților Partidului Național Liberal pentru alegerile europarlamentare, fapt pentru care organizatorii, BPT TNL Alba, au invitat la acest eveniment trei dintre respectivii candidați: Eduard Hellvig – europarlamentar PNL, Claudia Benchescu – președinte CSL România, Florin Roman – președinte PNL Alba Iulia.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Totodată, au fost invitați și lideri naționali ai Partidului Național Liberal, precum Klaus Iohannis - prim-vicepreședintele PNL), lideri locali ai PNL – inclusiv Teodor Atanasiu – președinte PNL Alba, lideri ai altor organizații TNL din țară.