Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Sâmbătă: Povestea lui Samoilă Mârza, „Fotograful Unirii”, pusă în scenă la Casa de Cultură din Alba Iulia

Publicat

afis

Spectacolul „Fotograful Unirii”  va fi jucat la Alba Iulia de actorii de la Teatrul de Artă din Deva.  Evenimentul va avea loc loc sâmbătă 21 aprilie, de la orele 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Cu această ocazie va fi organizat şi un vernisaj de portrete, realizate în tehnica fotografică din vremea Unirii Transilvaniei cu România.

Actorii teatrului din Deva au pus în scenă povestea lui Samoilă Mârza, fotograful care în 1918 s-a dus pe jos din satul său, Galţiu, până în capitala Unirii. Acolo a făcut mai multe fotografii ale marelui moment din istoria României. Cinci s-au păstrat și au fost recondiționate de Radu Chindriș.

Piesa teatrului din Deva face parte din suita de manifestări care au rolul să readucă în atenţia publicului importanţa evenimentului din 1918, fără de care România în graniţele actuale n-ar fi existat.

Potrivit organizatorilor, piesa este bazată pe realitate, Samoilă Mârza fiind identificat prin lucrările sale ca fotograful Unirii. Prețul unui bilet este de 10 lei și poate fi achiziționat de la casieria Casei de Cultura a Sindicatelor Alba Iulia.

România Mare s-a format ca urmare a voinţei populare din Transilvania, Banat, Bucovina şi Basarabia.

„Veritabilul fundament al unităţii româneşti – aprecia istoricul Gh. Brătianu – nu a fost stabilit nici la Saint Germain, nici la Trianon, el este rezultatul existenţei însăşi a poporului român, «enigmă şi miracol al istoriei din sud-estul european»” (Gheorghe I. Brătianu, Originile şi formarea unităţii româneşti, Iaşi 1998, p. 289-90

FOTOGRAFUL UNIRII este un spectacol realizat in parteneriat cu Institutul Cultuaral Român, marcând împliniriea a 100 de ani de la Marea Unire. Acest spectacol face parte din suita de manifestări care au rolul să readucă în atenția publicului importanța evenimentului din 1918, fără de care România în granițele actuale n-ar fi existat.

„Spectacolul este bazat pe realitate , fotograful Samoilă Mârza , fiind identificat prin lucrările sale ca fotograful Unirii. Ideea de bază care ne călăuzește este de a itinera împreună acest proiect în orașele importante din România, cât și în diverse  capitale europene, împreună cu ICR” spun organizatorii.

FOTOGRAFUL UNIRII

de Denis DINULESCU

Regia: Mihai Panaitescu

Distribuția: Eugen PĂDUREANU, Delia LAZĂR

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax