Actualitate
SÂMBĂTĂ: Sărbătoare la Petrisat. Program artistic pentru locuitorii de toate vârstele, la evenimentul organizat cu sprijinul Primăriei Blaj
Sâmbătă, 27 iunie, este sărbătoare la Petrisat. Primăria Municipiului Blaj organizează evenimentul satului Petrisat, localitate componentă, unde locuiesc în proporție de peste 90% doar etnici maghiari.
Manifestarea va începe cu o slujbă religioasă oficiată la biserica din centrul localității și va continua cu un moment de sărbătorire a cuplurilor ajunse la 25 respectiv 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.
Va urma apoi depunerea coroanelor de flori la monumentul eroilor din Petrisat.
Cu începere de la ora 13.00, întreaga comunitate va participa la un prânz comun organizat la căminul din localitate.
Programul artistic va fi asigurat cu începere de la ora 17.00 de preşcolarii şi elevii din Petrisat, de Ansamblul “Hanga” din localitate și de Ansamblul “Pirospantlikas” din Lopadea Nouă.
Sărbătoarea se va încheia cu activități sportive, dar și cu un bal pentru tineret.
“Şi în acest an susţinem iniţiativa petrifălenilor de a se întâlni într-un eveniment dedicat comunităţii, ocazie perfectă pentru fiii satului de a se întoarce şi de a-şi petrece un sfârşit de săptămână în compania celor dragi”, a declarat primarul Gheorghe Valentin Rotar.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News