Connect with us
Advertisement

Actualitate

Sâmbătă: “Târg de inimioare la Aiud”. Campanie de strângere de fonduri pentru o fetiţă de 11 ani

Publicat

Sâmbătă, la Aiud, se desfăşoară “Târg de inimioare”, o campanie de strângere de fonduri, pentru o fetiţă de 11 ani, care are nevoie de ajutor.

Roxana Vasilica Florea provine suferă de o boală care îi umbreşte bucuria de a fi copil: scolioza dorsală severă. De câţiva ani ea are dureri mari de spate, iar părinţii ei au încercat să găsească o soluţie pentru a uşura suferinţa fiicei lor. Singura rezolvare posibilă era, evident, cea chirurgicală dar niciun medic nu si-a asumat riscul de a interveni într-un caz atât de complicat. Din fericire, părinţii au aflat despre o clinică privată din Bucureşti, însă aceasta percepe taxe pentru tratamente şi îngrijiri medicale. Suma necesară este uriaşă pentru familie. Comunitatea însă s-a mobilizat şi a sărit în ajutor fără reţinere. Banii au fost strânşi, depuşi în contul clinicii, iar fetiţa a fost programată pentru intervenţia chirurgicală.ÎIn acest moment ea se află încă în spital, se simte bine iar părinţii îi sunt alături.

Povestea însă nu se sfârşeşte aici. Roxana revine sâmbătă acasă. Peste 4 săptămâni însă are nevoie de un tratament recuperator, foarte lung, dureros şi mai ales costisitor. Pentru a-i oferi sprijin, Asociaţia “Maria Agapia” organizează campanie de donaţii, sâmbătă, 10 februarie, între orele 9.00 şi 12.00, la terasa Luk.

“Vă vom oferi in schimb cate o inimioară facută de mâinile noastre, ca simbol al dragostei şi mulţumirii noastre”, transmit organizatorii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement