Connect with us

Eveniment

Sancțiuni dure pentru localurile și magazinele care vând alcool minorilor. Care sunt amenzile prevăzute de un proiect la Senat

Publicat

Magazinele sau localurile care vând băuturi alcoolice minorilor ar putea risca amenzi până la 6000 de lei. Prevederile sunt trecute într-un proiect PNL, inițiat de la inițiativa Asociației Berarii României.

Pe lângă amenzile între 3000 și 6000 de lei, proiectul de lege mai prevede, în cazul repetării faptei, suspendarea activității magazinului între 10 și 30 de zile, scrie digi24.ro

În prezent, amenzile sunt între 500 și 1.500 de lei. Dacă această regulă este încălcată repetat, se poate stabili și suspendarea activității localului public pe o perioadă de până la o lună.

Studiile privind consumul de alcool în rândul minorilor arată că e nevoie de intervenție prin educare și informare în jurul vârstei de 15-16 ani, o etapă critică în dezvoltarea adolscenților când tentația alcoolului e greu de rezistat.

Proiectul intră în dezbatere la Senat.

sursă: digi24.ro

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement