Sancțiuni mai dure pentru minorii agresivi și părinții acestora. Legea a fost adoptată de Parlament
Legea ce prevede sancțiuni mai dure pentru minorii agresivi, dar și pentru părinții acestora, a fost adoptată, miercuri, de Parlament. Aceasta prevede și obligația ca Direcțiile județene de asistență socială și protecția copilului să înființeze cel puțin un serviciu rezidențial specializat pentru consilierea și reintegrarea copiilor care au comis fapte penale, dar nu răspund penal.
Propunerea legislativă înăsprește sancțiunile pentru părinții copiilor care comit infracțiuni și nu răspund penal, dar nu își duc minorii la programele obligatorii de consiliere psihologică organizate de DGASPC sau alte instituții specializate publice/private.
Sancțiuni cu închisoarea pentru părinți
Încălcarea acestei prevederi constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești, care se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 3 ani.
”Copilul va participa la programele speciale de consiliere psihologică, dacă instanța judecătorească nu dispune altfel. Nerespectarea de către părinți sau reprezentantul legal a acestor prevederi constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 3 ani.
Nerespectarea acestor dispoziții constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești”, se arată în proiect, potrivit Agerpres.
Măsuri în cazul minorilor agresivi
Inițiativa prevede și posibilitatea ca, în cazul copiilor care nu răspund penal, dar au comis fapte cu grad ridicat de pericol social sau acte de violență și continuă să repete comportamentele infracționale, comisia pentru protecția copilului sau instanța să dispună, pe perioadă determinată, plasamentul într-un serviciu rezidențial specializat.
”Direcțiile de asistență socială și protecția copilului au obligația să înființeze cel puțin un serviciu de tip rezidențial pentru copiii care au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și nu răspund penal”, mai menționează proiectul.
Proiectul a fost respins de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
Legea, inițiată de către deputatul Florin Roman
Deputatul PNL de Alba Florin Roman, inițiator al legii, a explicat efectele acestei legi.
Proiectul de lege ”înăsprește sancțiunile pentru minorii agresivi și părinții acestora. Asistăm, din păcate, foarte des la episoade de violență a unor minori, împotriva altor minori, care se viralizează apoi în mediul online, stârnind emoție și indignare în rândul opiniei publice.
”Legea adoptată prevede că un judecător poate stabili izolarea unui minor agresor pe o perioadă determinată. În schimb, părinții care nu își duc copiii agresori la consiliere psihologică riscă închisoare între 1-3 ani dacă refuză punerea în aplicare a hotărârii judecătorești referitoare la minorul agresor.
Așadar crește responsabilitatea părinților. Nu vor mai putea ridica din umeri atunci când minorii lor agresează alți copii. Noua lege prevede și instituirea unor centre județene unde minorii agresivi pot fi instituționalizați temporar, în baza hotărârii judecătorești, dar unde acești minori sunt consiliați psihologic pentru a nu deveni viitori delincvenți”, a precizat Roman.
Cazuri în Alba
Acesta a amintit că au fost cazuri șocante de agresivitate în rândul minorilor și în județul Alba.
”Anul trecut o minoră a agresat o altă minoră, apoi a postat “grozăvia” pe rețelele de socializare. Câteva zile mai târziu a fost prinsă furând dintr-un magazin, deschizându-și practic drumul infracțional.
Tot în Alba, un elev era cât pe aici să fie sugrumat de un alt coleg minor cu sfoară de la o chendama.
Deși legea prevedea obligativitatea consilierii psihologice, nerespectarea acestei prevederi nu o urmărea și sancționa nimeni”, mai transmite deputatul.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)