Eveniment
Sancţiuni mai severe pentru actele de violenţă asupra personalului medical

Astfel, în funcţie de gravitatea faptei, comportamente precum ameninţarea unui medic, asistent medical, şofer de autosanitară, ambulanţier sau orice altă persoană din sistemul sanitar pot fi sancţionate cu închisoare între 6 luni şi 12 ani. Ameninţarea prin orice forme a personalului medical va fi pedepsită cu amendă sau chiar până la 2 ani de închisoare.
De asemenea, reprezentanţii ministerului propun ca vătămarea corporală să fie pedepsită cu 6 luni până la 3 ani de închisoare, iar vătămarea corporală gravă se extinde la închisoare între 3 şi 12 ani. Mai ales, orice alt act de violenţă precum lovirea poate atrage după sine pedepsirea cu închisoare între 6 luni şi 3 ani.
În cazul vătămării corporale a personalului medical, agresorii riscă până la 6 ani de închisoare, respectiv 12 ani, pentru vătămări grave.
Scopul iniţiativei autorităţilor pentru creşterea pedepselor în aceste situaţii a fost descurajarea agresiunilor faţă de angajaţii unităţilor sanitare din ţară.
Andra TOTH
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News