Connect with us
Publicitate

Uncategorized

Sancţiuni pentru consum de alcool, adresare de injurii şi nesupravegherea animalelor, aplicate de jandarmii din Alba

Publicat

Jandarmii din Alba au aplicat, miercuri, 11 sancțiuni contravenționale, dintre care nouă avertismente scrise și două amenzi în valoare de  400 de lei. Majoritatea acestor sancțiuni au fost aplicate pentru consum de alcool în spațiile publice, injurii, expresii jignitoare sau pentru nesupravegherea animalelor.

O femeie de 54 de ani din Alba Iulia, cartierul Partoş a primit un avertisment scris, deoarece nu și-a supravegheat corespunzător animalele. Cele cinci capre au provocat mai multe pagube în livada unui vecin.

De asemenea, șase cetățeni care adresau expresii jignitoare sau vulgare trecătorilor au fost vizați de jandarmi. Patru persoane au primit avertisment scris, iar doi bărbați s-au ales cu câte o amendă de 200 de lei. Este vorba despre Ovidiu Nicula, un tânăr 26 de ani din Alba Iulia și un cetățean de 40 de ani din comuna Săsciori.

Alți patru bărbați s-au ales cu câte un avertisment scris pentru că au consumat băuturi alcoolice în locuri publice. Deocamdată, jandarmii i-au atenționat, dar sunt monitorizați în continuare și în caz de recidivă nu vor mai scăpa de o amendă usturătoare.

Jandarmii solicită cetățenilor să-i anunțe ori de câte ori observă astfel de fapte, fie prin numărul unic de urgență 112, fie la numărul de telefon  0258.81.66.99.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate